Iarna a pus stăpânire pe România! Sunt 30 de cm de zăpadă în București, în Alba e cod galben de ger.
În zilele care urmează România se transformă în polul frigului din Europa. Gerul şi ninsorile se extind în toată ţara, iar temperaturile vor scădea sub -20 de grade Celsius.
Iarna a pus stăpânire pe România! Sunt 30 de cm de zăpadă în București, în Alba e cod galben de ger
Meteorologii au prelungit cu încă o zi codul galben de ninsori, iar în Capitală e așteptat ca stratul de zăpadă să depășească 40 de centimetri.
Sunt probleme serioase în trafic. Drumarii nu reuşesc să facă faţă ninsorii continue. Au apărut, inevitabil, blocaje pe străzile necurățate. Probleme sunt și pentru pietoni.
n ţară temperaturile vor scădea sub -20 de grade Celsius. Nopţile şi dimineţile vor fi geroase mai ales în regiunile sudice, estice şi centrale ale ţării, avertizează meteorologii.
Gerul şi ninsorile se extind în toată ţara. În regiunile din sudul teritoriului zăpada a făcut prăpăd pe şosele.
Nenumărate accidente s-au produs pe drumurile din ţară din cauza condiţiilor meteo extreme. Asta în timp ce jumătatea nordică este lovită de un ger puternic unde temperaturile vor scădea dramatic în următoarele zile.
Citește și: Magia teatrului de păpuși! O lecție de neuitat pentru copiii de la Grădinița nr. 8 din Alba Iulia
A nins abundent şi în alte judeţe din ţară. La Constanța zăpada le-a pus probleme mari şoferilor. Drumarii au intervenit în permanenţă cu utilajele de deszăpezire.
Condiţiile meteorologice extreme au provocat numeroase accidente pe şoselele din ţară.
Pe drumul care leagă Reșița de Caransebeș două maşini şi două camioane s-au ciocnit puternic. Șoferul unei maşini nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Mașina a derapat, a ajuns pe contrasens și a lovit un autocamion. Şoferul autocamionului a frânat brusc, dar a lovit din spate o altă maşină care la rândul ei a lovit o camionetă. Doi dintre şoferi au fost răniţi.
Jumătatea nordică a ţării a fost lovită de ger puternic. La Mureş, în ultimele 48 de ore termometrele au indicat temperaturi care au coborât sub -10 grade Celsius.
Alba, sub cod galben de ger
În intervalul 15 – 18 februarie, vremea va fi rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -16 și -10 grade.






