Ilinca Petric, elevă a Școlii „Avram Iancu” din Alba Iulia, a obținut locul II la un concurs internațional de taekwondo desfășurat în Rep. Moldova: „Felicitări”.
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia a obținut un nou rezultat deosebit în plan sportiv, prin performanța elevei Ilinca Petric, care a ocupat locul al II-lea la un important concurs internațional de taekwondo desfășurat în acest weekend la Chișinău.
Ilinca Petric, elevă a Școlii „Avram Iancu” din Alba Iulia, a obținut locul II la un concurs internațional de taekwondo desfășurat în Rep. Moldova: „Felicitări”
Competiția a reunit peste 500 de sportivi din patru țări și s-a desfășurat în prezența unor oficialități importante din domeniul taekwondo-ului, printre care reprezentanți ai Coreei, președintele Federației de Taekwondo din Republica Moldova și ambasadorul României în Republica Moldova.
România a fost reprezentată de sportivi din mai multe județe, inclusiv Alba, Bistrița, Iași și Constanța.
Ilinca Petric, elevă a școlii din Alba Iulia și sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a reușit să obțină medalia de argint după o finală extrem de disputată. Prima repriză s-a încheiat la egalitate, iar confruntarea a rămas echilibrată până spre final, când adversara a reușit să se impună.
Reprezentanții școlii au transmis felicitări sportivei pentru performanța obținută și pentru modul în care a reprezentat România la competiția internațională.
Aprecieri au fost adresate și antrenorului Alin Moldovan, pentru profesionalismul și dedicarea cu care își pregătește sportivii, precum și părinților, pentru sprijinul oferit.





