Un incendiu a fost raportat în localitatea Oarda, necesitând intervenția rapidă a echipei de pompieri. Se pare că flăcările au cuprins un autoturism ce se afla într-un service auto cu riscul propagării focului la alte vehicule.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Oarda.
Incendiu la un service auto din Oarda
Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la un autoturism, în incinta unui service auto, cu posibilitatea propagării acestuia la alte autoturisme.
Misiunea este în dinamică, revenim cu detalii.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Citește și: Florin Roman: „Moțiunea simplă împotriva lui Boloș e o simplă maculatură”
UPDATE: Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifesta generalizat la un autoturism.
La momentul de față incendiul a fost localizat de către pompierii militari, se lucrează la stingerea în totalitate a acestuia. Din fericire nu s-au constatat victime.