Incendiu puternic la un service auto din Alba Iulia. O persoană a suferit arsuri.
Un incendiu a izbucnit marți după-masă într-o hală folosită ca atelier auto, situată pe șoseaua de centură din municipiul Alba Iulia, în zona Gării CFR – Barabanț.
Incendiu puternic la un service auto din Alba Iulia. O persoană a suferit arsuri
Intervenția a fost coordonată de Detașamentul de Pompieri Alba Iulia, iar misiunea s-a desfășurat sub supravegherea Inspectorului Șef al ISU Alba.
Alarma a fost dată în jurul orei 17:10, iar la fața locului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS). La scurt timp, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială, având în vedere amploarea incendiului.
Focul s-a manifestat în interiorul halei pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, precum și pentru protejarea clădirilor și a spațiilor aflate în vecinătate.
Citește și: Blajul găzduiește „Sărbătoarea Libertății” în 10-11 mai 2025, pe Câmpia Libertății. Programul evenimentului
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, o persoană de sex masculin a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD.
În jurul orei 17:40, incendiul a fost declarat stins, iar echipajele au continuat lucrările pentru identificarea focarelor ascunse și pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită în urma unei anchete desfășurate de autorități.
UPDATE: Ca urmare a incendiului au fost afectate:
- 1 cap tractor, 1 camionetă, 1 autoturism, 2 auto afectate în proporție de 50% (aflate în interiorul halei.
- hala service – aprox. 600mp;
- 300 l vopsele;
- 200 l diluanți;







