Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, ARGINT OLIMPIC la dublu rame feminin! Cursă fantastică făcută de sportivele românce.
Echipajul de dublu rame feminin, format din Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris. Canotoarele din România au încheiat cursa din finală pe locul 2, în spatele echipajului din Olanda.
Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, ARGINT OLIMPIC la dublu rame feminin! Cursă fantastică făcută de sportivele românce
În a doua finală a zilei, echipajul de dublu rame feminin, format din Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, a pornit cu a treia șansă și s-a ridicat peste așteptări.
A fost o cursă în care cele două canotoare din Team Romania s-au menținut pe locul 4, dar au avut un final de cursă incredibil.
Vrînceanu și Anghel au depășit echipajele Statelor Unite și Australiei pe ultimii 500 de metri, reușind să cucerească a 5-a medalie pentru România la Paris 2024.