vineri, decembrie 13, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăCulturăIohannis, de ziua Internațională a Romilor: „Este important să evocăm nedreptățile pe...

Iohannis, de ziua Internațională a Romilor: „Este important să evocăm nedreptățile pe care romii au fost obligați să le îndure”

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Klaus Iohannis a transmis vineri cu prilejul „Zilei Internaționale a romilor” un mesaj de susținere pentru persoanele de etnie romă.

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale în cadrul evenimentului organizat la Academia Română.

„Cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor şi a Sărbătorii etniei romilor din România, transmit felicitări şi urări de bine tuturor cetăţenilor români de etnie romă. Această zi marchează, la nivelul întregii societăţi, respectul faţă de romi şi preţuirea de care se bucură cultura şi patrimoniul acestora, precum şi viabilitatea dialogului instituţional şi social prin care această etnie contribuie la bunăstarea comună.

Sărbătoarea etniei romilor din România este o bună oportunitate de a promova reușitele și contribuțiile valoroase aduse societății de către cetățenii romi, bogata lor tradiţie, obiceiurile acestora și expresiile identităţii şi creativităţii lor, care reprezintă surse importante ale diversităţii noastre culturale.

Citește și: Un cioban din Alba a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce a încasat subvenții pentru sute de oi pe care nu le avea

În acelaşi timp, este important să evocăm nedreptățile pe care romii au fost obligați să le îndure de-a lungul secolelor, culminând cu atrocitățile Holocaustului. Suntem responsabili să menținem vie memoria victimelor și să condamnăm ferm politicile discriminatorii și crimele comise împotriva romilor, precum și pe autorii acestora. Dubla semnificație a acestei zile îmi oferă prilejul să reiterez, în numele statului român, angajamentul de a combate prompt intoleranța, discriminarea, rasismul şi xenofobia. Având în vedere că în prezent, pe fondul crizelor multiple, continuă să se propage discursul instigator la ură, atitudini și fapte care aduc atingere demnității umane, drepturilor şi libertăților constituționale, trebuie să ne opunem acestor derapaje și să depunem eforturi susținute pentru a le elimina.

Avem responsabilitatea, români şi minorități naționale deopotrivă, de a construi o societate prosperă şi incluzivă, în care toți cetățenii sunt acceptați și beneficiază de oportunități egale, indiferent de etnie sau mediul din care provin.

În acest sens, educației îi revine un rol fundamental. Este deosebit de important ca autoritățile centrale și locale să sporească eforturile pentru a crește gradul de incluziune a copiilor și tinerilor romi în școli și universități, precum și pentru sprijinirea acestora pe întregul parcurs educațional. Structurile asociative ale romilor pot contribui semnificativ la atingerea acestor obiective. Sărbătoarea etniei romilor din România este o zi care ne aduce împreună o dată pe an, însă este esențial să rămânem motivați și să acționăm pentru emanciparea economică, socială și culturală a romilor pe tot parcursul anului.

În pragul marilor sărbători creştine, îmi exprim speranța că Ziua etniei dumneavoastră va reprezenta pentru comunităţile de romi din România un prilej de bucurie şi de celebrare a importantelor valori comunitare care vă caracterizează.

Citește și: Centru de zi pentru persoanele cu dizabilități, la Sebeș: Proiectul, finanțat din fonduri PNRR. Ce dotări va avea

Această zi ne oferă tuturor un bun prilej de întărire a solidarităţii internaţionale în jurul valorilor păcii şi al protejării drepturilor fundamentale ale omului!”, arată un comunicat emis de Administrația Prezidențială, potrivit Digi24.

author avatar
Redacție AlbaPress
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut