Istoricul comunei Sântimbru: Când au fost menționate pentru prima dată localitățile Dumitra, Totoi, Galtiu, Coșlariu și Sântimbru.
Sântimbru satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba.
Istoricul comunei Sântimbru: Când au fost menționate pentru prima dată localitățile Dumitra, Totoi, Galtiu, Coșlariu și Sântimbru
Localitatea este atestată documentar din anul 1238 sub numele de villa Sancti Emerici. La 1270 localitatea a fost menționată ca sediu al voievodului Transilvaniei, mențiune repetată ulterior de mai multe ori.
Dieta Transilvaniei s-a întrunit în anul 1326 la Sântimbru (Sancto Emerico).
În secolul al XV-lea Sântimbrul este menționat ca așezare populată cu maghiari și români. Biserica medievală a fost restaurată de Ioan de Hunedoara după lupta de la Sântimbru din 18 martie 1442, cu turcii, luptă în care a căzut fratele său și, de asemenea, episcopul Gheorghe Lepeș.
În timpul răscoalei lui Horea au avut loc la Sântimbru tumulturi legate de faptul că românii doreau să se înscrie în armata imperială, însă nobilimea locală se opunea. Una din insulte, „dați în el ..tu-i morții și sufletul, noi sîntem cătane”, a fost consemnată în arhive și valorificată de academicianul David Prodan.
Tumultul respectiv nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești, datorită intervenției unui oarecare Vasile Drâmbărean, care a spus: „Domnule, văd că nici voi nu vă lăsați, dar zău nici prostimea nu se lasă.
Până acum domnii au ascuns poruncile împăratului (Iosif al II-lea) despre prostime, dar asta (ordinul de primire în armată) e în mâna prostimii, pe asta n-o pot ascunde.”
Primele atestări ale localităților comunei Sântimbru
Comuna Sântimbru este formată din: satele Coșlariu, Dumitra, Galtiu, Sântimbru (reședința) și Totoi.
Iată când au fost atestate localitățile comunei Sântimbru.
- Sântimbru – anul 1238 (acum 785 de ani) – se numea Sancto Emerico – Sfântul Emeric;
- Dumitra – anul 1269 (acum 754 de ani)- se numea Terra Demetri;
- Totoi – anul 1287 (acum 736 de ani) – se numea Hevrimus;
- Galtiu – anul 1333 (acum 690 de ani) – se numea Galtdo;
- Coșlariu – anul 1733 (acum 290 de ani) – se numea Koslar.
Ce poți vizita în comună?
- Biserica medievală din Sântimbru, construcție din secolul al XIII-lea
- Monumentul Eroilor din Sântimbru
- Biserica ortodoxă din Dumitra
- Biserica greco-catolică din Dumitra, construită în anul 1903
- Muzeul „Samoilă Mârza, fotograful Unirii” din Galtiu




