Jandarmii din Alba au demonstrat o excepțională abilitate în cadrul Olimpiadei Naționale de Intervenție Antiteroristă, organizată recent la Dâmbovița. Echipa formată din cei cinci jandarmi – Claudiu, Andrei, Darius, Bogdan și Darius – s-a clasat pe primul loc.
Claudiu, Andrei, Darius, Bogdan și Darius sunt cei cinci jandarmi din Alba au obținut titlul de campioni naționali la Olimpiada de intervenție antiteroristă.
Jandarmii din Alba, Campioni Naționali!
S-au întrecut cu alte 15 echipe de elită ale Jandarmeriei Române, echipe de luptători de la forțele speciale, în competiție fiind prezenți în total 75 de jandarmi.
Concursul s-a desfășurat la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi ”Ochiuri” din județul Dâmbovița. Pe locul doi s-a clasat echipa jandarmilor din Dâmbovița, iar pe locul trei – echipa antitero din Sălaj. Mare parte dintre cei care activează în trupele speciale ale jandarmilor sunt foști sau actuali sportivi, care își mențin un nivel de pregătire ridicat.
Competiția a avut loc pe parcursul a trei zile zile. Probele au fost variate, inclusiv trasee tactice, teste fizice și exerciții de tragere cu armamentul standard. Probele au fost concepute pentru a testa capacitatea de lucru în echipă. O greșeală a unui singur membru putea depuncta întreaga echipă. Așadar, solidaritatea și încrederea reciprocă au fost cheia succesului.
Deși au concurat, au realizat că toți, împreună, sunt o singură echipă și, dincolo de competiție, sunt (sau au devenit) prieteni, legați de aceeași pasiune.
„Antrenamentul este esențial și cuprinde aspecte fizice și psihologice, fiind un element fundamental în munca noastră, unde intervine forța și determinarea în situații de criză. Am reușit să ne impunem pentru că nea-m pregătit foarte bine”, a subliniat Claudiu, șeful echipei de intervenție antiteroristă.
Acesta a completat că jandarmii din această structură execută misiuni de restabilire a ordinii publice și mai participă cu magistrații la efectuarea unor acte procedurale. „Suntem tot timpul în apropierea celor din forțele de ordine”, a spus acesta, potrivit adevarul.ro.