miercuri, iulie 3, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateJuriul de la „Vedeta Populară”, impresionat de o domnișoară din Sâncel, județul...

Juriul de la „Vedeta Populară”, impresionat de o domnișoară din Sâncel, județul Alba! Ce melodie a interpretat aceasta

Date:

Știri relevante

spot_img

Daria Maria Costea, o tânără în vârstă de 16 ani din comuna Sâncel, județul Alba, a strălucit în emisiunea “Vedeta Populară” difuzată de postul național de televiziune, TVR. Ea a impresionat publicul cu interpretarea melodiei “Hai, Bădiţă, joi sara”, un cântec pe care l-a învățat de la străbunica sa.

Daria a fost atrasă de muzică încă de la naștere, având în familie alte persoane talentate în acest domeniu. Influențată și de bunicii materni, care au o pasiune pentru muzică, tânăra a moștenit și ea talentul ce-i definește prestațiile.

Marea ei dorință este să devină o interpretă de muzică populară, iar concursul “Vedeta Populară” a reprezentat primul ei pas către o carieră în acest domeniu. Daria a reprezentat cu mândrie zona Valea Târnavelor, unde a copilărit.

Prestația Dariei a primit cuvinte de laudă din partea juriului. Membrii acetuia, respectiv Grigore Leșe, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Elise Stan și Bogdan Mihai Simion, au apreciat în mod special talentul și frumusețea tinerei.

Elise Stan, etnomuzicolog, a arătat un mare interes pentru proveniența cântecului pe care Daria l-a interpretat: “Cam câte cântece ai moștenit de la străbunica ta?”. Daria a răspuns că a învățat două învârtite și o doină. De asemenea, Elise Stan a menționat și celebrul cor bărbătesc din Sâncel, sugerându-i Dăriei să se aprovizioneze cu cântece de la aceștia.

Daria a obținut locul doi în clasamentul ediției a șasea, sezonul 9, al emisiunii “Vedeta Populară”.

„A fost o experiență absolut magică. Aduc, de asemenea mulțumiri și onoratului juriu, orchestrei si maestrului Liviu Buțiu pentru minunatul acompaniament muzical, părinților și nu in ultimul rând, doamnei profesoare Alexandra Băcilă, pentru toată pregătirea și dăruirea pe care mi le dedica de câțiva ani, și pentru ca mereu este alături de mine!”, a declarat Daria pe pagina sa personală de socializare.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut