joi, iunie 18, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăCulturăTimp liber - Evenimente„La Oarda de Rusalii - Fiii Satului” revine cu a patra ediție:...

„La Oarda de Rusalii – Fiii Satului” revine cu a patra ediție: paradă populară, muzică și activități pentru copii

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

„La Oarda de Rusalii – Fiii Satului” revine cu a patra ediție: paradă populară, muzică și activități pentru copii.

Alba Iulia găzduiește, în perioada 30 mai – 1 iunie 2026, cea de-a IV-a ediție a evenimentului „La Oarda de Rusalii – Fiii Satului”, manifestare dedicată comunității, tradițiilor și valorilor locale.

„La Oarda de Rusalii – Fiii Satului” revine cu a patra ediție: paradă populară, muzică și activități pentru copii

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia, împreună cu Parohia Ortodoxă Română Oarda de Jos, Parohia Ortodoxă Română Oarda de Sus, Palatul Principilor Transilvaniei și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Timp de trei zile, localnicii, fiii satului și toți cei care iubesc tradițiile sunt invitați să participe la momente religioase, activități comunitare, parade populare, competiții sportive și programe artistice.

Programul evenimentului

Sâmbătă, 30 mai – Moșii de vară

Programul va începe cu Sfânta Liturghie și Parastasul de obște pentru fiii satului trecuți la cele veșnice. Tot în cursul zilei vor avea loc Vecernia cu litie și „Meciul Prieteniei la Oarda”, organizat pe Stadionul Oarda de Jos.

Duminică, 31 mai – Rusaliile

Ziua de Rusalii va include Utrenia, Sfânta Liturghie și Slujba plecării genunchilor. Participanții vor putea lua parte și la Parada portului popular, precum și la slujba de binecuvântare a holdelor.

Luni, 1 iunie – Sfânta Treime

Ultima zi a evenimentului va aduce Agapa frățească organizată la Pensiunea Select, activități pentru copii pe stadion, realizate cu sprijinul Asociației „Bulgărașul”, dar și un program artistic cu muzică și joc popular.

Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de DJ Cătălin Moldovan, Iustina Șpan și Paul Sabin Rus, iar prezentarea evenimentului va fi asigurată de Daniela Barb-Floroian.

Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această sărbătoare dedicată comunității și tradițiilor locale.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut