La un pas de tragedie! Un bebeluș a suferit arsuri, iar mama a fost rănită într-un incendiu izbucnit la o locuință din Munții Apuseni.
Secția de pompieri Câmpeni a intervenit, astăzi, pentru localizarea și stingerea unui incendiu în comuna Horea, în satul Valea Arazii.
La un pas de tragedie!
Potrivit ISU Alba, incendiul a acaparat o locuință a gospodăriei.
Echipajele care au ajuns la locul producerii incendiului au lichidat în timp util focul. A ars generalizat o locuință de aproximativ 7 mp.
În urma incendiului, un copil, de sex feminin, în vârstă de aproximativ 2 ani a necesitat îngrijiri medicale, prezetând arsură de gradul I la nivelul feței (suprafața arsă de aprox. 2-3 cm).
Totodată, a fost asistată medical și mama minorei, în vârstă de 26 ani, care a suferit o plagă tăiată la nivelul membrului superior stâng.
Ambele persoane au fost transportate de echipajul SMURD la CPU Câmpeni.