vineri, decembrie 13, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateLegea „Anastasia": Pedeapsă cu închisoarea pentru șoferii care se urcă băuți la...

Legea „Anastasia”: Pedeapsă cu închisoarea pentru șoferii care se urcă băuți la volan sau fără permis de conducere

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege cunoscută sub numele de “Legea Anastasia”, care impune pedeapsa cu închisoarea pentru cei care conduc sub influența alcoolului sau fără permis. Această lege este numită în memoria unei fetițe de 4 ani care a fost tragic ucisă într-un accident rutier la începutul lunii iunie, în fața casei sale.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea iniţiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare, cunoscută şi ca „Legea Anastasia”, denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei.

Legea „Anastasia”: Pedeapsă cu închisoarea pentru șoferii care se urcă băuți la volan sau fără permis de conducere

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, astfel încât să nu poată fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Citește și: Acțiune de dezinsecție în Alba Iulia pentru combaterea țânțarilor și căpușelor. Când se va desfășura

Astfel, la articolul 91 al legii menţionate este introdus un nou alineat care prevede că: „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”, conform news.ro.

Vor să pună capăt tragediilor

Senatorul PSD Robert Cazanciuc, unul dintre iniţiatorii actului normativ a precizat că legea este „concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”.

„Anastasia are grijă de vieţile noastre de dincolo de moarte. Criminalii şoselelor merg la închisoare. Nicio instanţă din România nu îi va mai putea condamna cu suspendare pe cei care ucid oameni pe drumurile ţării urcaţi băuţi, drogaţi sau fără permis la volan.

Legea Anastasia (denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani ucisă la 1 iunie 2022 în faţa casei) pe care am iniţiat-o, a fost votată, astăzi, de Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare la preşedintele României”, a afirmat Robert Cazanciuc.

Prea multe drame

Social-democratul a mai spus că „au murit prea mulţi oameni nevinovaţi, prea multe familii au trecut prin drame, în ultimii ani”.

Citește și: Florin Zamfirescu dezvăluie motivul morții lui Adrian Pintea. În ce capcană căzuse colegul său de cameră

„A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv.

Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituţia garantează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept.

Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan.

Votul a fost aproape unanim! Mulţumesc tuturor colegilor care au votat această iniţiativă!”, a completat Cazanciuc, potrivit newsweek.ro.

author avatar
Valentina Curac
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut