Educație financiară, primii pași în carieră, învingerea fricii de vorbit în public și dezvoltarea abilităților de comunicare sunt printre cele mai votate teme în proiectul “Povești de succes – de la aiudean la licean”. Două evenimente au avut deja loc.
“În cursul anului trecut, am consultat liceenii din Aiud, cu privire la teme de interes care să fie abordate în proiectul „Povești de succes – de la aiudean la licean”.
Liceeni din Aiud, au ales!
Iată, cum arată top 5 teme, alese:
1. Educație financiară pentru liceeni;
2. Primii pași în carieră;
3. Cum să faci față examenelor?;
4. Cum învingi frica de a vorbi în public?;
5. Cum să fii mai bun în comunicare?
În funcție de disponibilitatea posibililor speakeri, s-au desfășurat două astfel de evenimente, urmând să aibă loc și altele.
Pe această cale le mulțumim celor care s-au implicat, prin a-și exprima opțiunea și prin prezența la evenimente.
Avem credința că aceste dialoguri îi vor inspira și motiva pe cei tineri în împlinirea propriilor dorințe”, au transmis reprezentanții municipiului Aiud pe pagina de Facebook.