Liceul Teoretic Teiuș își ia rămas-bun de la două cadre didactice de excepție: profesoarele Dorina Ciortea și Maria Lup se pensionează după o viață dedicată educației.
Emoție și recunoștință la Liceul Teoretic Teiuș, unde întreaga comunitate școlară a marcat retragerea din activitate a două cadre didactice remarcabile: prof. învățământ primar Dorina Ciortea și prof. Maria Lup, profesor de fizică.
Liceul Teoretic Teiuș își ia rămas-bun de la două cadre didactice de excepție: profesoarele Dorina Ciortea și Maria Lup se pensionează după o viață dedicată educației
Cele două doamne profesoare se pensionează după zeci de ani de activitate dedicată formării generațiilor de elevi din orașul Teiuș.
Evenimentul a fost unul plin de emoție, colegii, elevii și conducerea liceului exprimându-și admirația și mulțumirea față de contribuția semnificativă a celor două profesoare la dezvoltarea unei educații de calitate în comunitatea locală.
Educația, o moștenire de neprețuit
Plecarea celor două profesoare din activitatea didactică marchează sfârșitul unui capitol important, dar lasă în urmă o moștenire valoroasă: elevi formați cu responsabilitate, colegi inspirați de exemplul lor și o comunitate care le va purta mereu recunoștință.
„Le mulțumim pentru răbdarea, dăruirea și dragostea cu care au construit caractere, au modelat minți și au lăsat o amprentă de neșters în inimile noastre. Le dorim o pensionare frumoasă, cu sănătate, liniște și multe bucurii alături de cei dragi!
Liceul Teoretic Teiuș va păstra mereu cu respect și admirație contribuția lor la educația din această comunitate”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.




