vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateLocul din Munții Apuseni unde moții se iubeau cu foc. I se...

Locul din Munții Apuseni unde moții se iubeau cu foc. I se spune Dâmbul lui Gâf și e celebru în toată lumea

Date:

Știri relevante

spot_img

Locul din Munții Apuseni unde moții se iubeau cu foc. Numeroşi turişti şi jurnalişti au venit din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Elveţia, Italia și alte țări pentru a vedea locul şi a-i afla povestea.

În județul Alba, în inima munților Apuseni, există un loc special pentru locuitorii comunei Horea. Potrivit legendei, aici se odihneau moţii atunci când urcau muntele spre casă. Aceeaşi poveste spune că ”gâfâiala” moţilor ar proveni şi de la întâlnirile amoroase care aveau loc aici.

Locul din Munții Apuseni unde moții se iubeau cu foc. I se spune Dâmbul lui Gâf și e celebru în toată lumea

Cuvântul ”dâmb” este achivalent unui deal mai mic, a unei coline. Dâmbul lui Gâf se află la aproximativ 2 kilometri de centrul comunei, în apropierea drumului comunal care ”urcă” spre culmile Apusenilor.

Este vorba despre ”Drumul lui Iovan”, care asigură acccesul până pe masivul Petreasa, în zona unde a avut loc accidentul aviatic din 20 ianuarie 2014.

Drumul pînă în vârful lui Gâf şerpuieşte printre văi şi brazi, iar urcuşul îl solicită pe călătorul care se încumetă să meargă pe dealul îndrăgostiţilor.

Citește și: Legenda cascadei din Ardeal care s-a format din lacrimile oamenilor. De ce au plâns zile în șir

Pe vremuri, era locul unde oamenii din cele trei sate învecinate (Buteşti, Giurgiuţ, Zânzeşti), dar chiar şi din altele mai îndepărtate, venind dinspre centrul comunei, unde coborau cu diverse treburi sau ocazii, se odihneau după urcuşul abrupt şi greoi (de aici terminologia de „Gâf” – de oboseală, de la ”a gâfâi”).

Cu mulţi ani în urmă, cei mai mari rapsozi populari ai vremii, dădeau pe dâmb adevărate recitaluri la taragot şi la vioară, oamenii locului adunându-se şi prinzându-se în jocuri şi hore până târziu în noapte. Nu în ultimul rând, legenda spune că „Dâmbul lui Gâf” era un adevărat rai al îndrăgostiţilor, potrivit clubapuseni.ro.

Mulţi bărbaţi şi multe femei din zonă, tineri şi tinere, după oboseala provocată de urcuş, beneficiind şi de umbra şi desişul pădurii, făceau un popas aici, se odihneau puţin, după care se iubeau cu foc.

Dâmbul, celebru în toată lumea

Administraţia comunei a reînviat legenda şi a transformat ”Dâmbul lui Gâf” în atracţie turistică.

După punerea în valoare şi lansarea în circuitul turistic, acest loc al îndrăgostiţilor din Munţii Apuseni a ajuns deja celebru aproape în toată lumea.

Au venit numeroşi turişti şi jurnalişti din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Elveţia, Italia şi altele pentru a vedea locul şi a-i afla legenda. Au apărut şi mai multe articole în reviste străine de divertisment şi chiar în „New York Times”.

Citește și: Târgul de Fete de pe Muntele Găina și legenda zânei cu ouăle de aur. Ce povesteau moții până să negocieze zestrea

Pe dealul iubirii a fost amenajată chiar o ”linie fierbinte” – adică un telefon public fixat pe un brad.

În timpul verii, aici se oficiază şi căsătorii. Cei care vor să viziteze zona au de parcurs un traseu foarte interesant. Se numeşte „Itinerariul fericirii” de pe „Dâmbul îndrăgostiţilor”.

Astfel, se intră aici pe poarta „Mândruţul şi Mândruţa”, se urcă apoi pe „Scările speranţei”, se trece pe la „Cuptorul fermecat”, unde se pregătesc „plăcinte ale inimii” calde şi foarte gustoase, care se servesc la masa „Tinereţe fără bătrâneţe”, potrivit adevărul.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut