Lucrările de modernizare a DJ 107I – Transapuseana au fost finalizate. Drumul a costat 243 de milioane de lei.
Consiliul Județean Alba a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 107I – cunoscut și sub denumirea de „Transapuseana”. Evenimentul a marcat încheierea unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură rutieră din regiune, desfășurat în parteneriat cu mai multe unități administrativ-teritoriale din județ.
Lucrările de modernizare a DJ 107I – Transapuseana au fost finalizate. Drumul a costat 243 de milioane de lei
Proiectul a fost implementat de UAT Județul Alba, în calitate de lider de proiect, în colaborare cu UAT Municipiul Aiud, UAT Comuna Râmeț, UAT Comuna Ponor, UAT Comuna Mogoș și UAT Comuna Bucium. Investiția a fost finanțată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014–2020 și Programul Regiunea Centru 2021–2027.
Valoarea totală a lucrărilor executate se ridică la 243.600.045,13 lei, fără TVA.
Lucrările de modernizare au vizat un segment de 78,42 km de drum județean, cu scopul de a îmbunătăți accesul în zona Munților Apuseni și de a susține dezvoltarea economică și turistică a localităților din nord-vestul județului Alba.
Printre rezultatele concrete ale proiectului se numără:
- 6,7 km de pistă de biciclete, cu un sens;
- 8.982 mp de trotuare și trasee pietonale;
- 21 de stații pentru transport public dotate cu alveole;
- 45.429 metri liniari de parapete de protecție;
- 3.617 elemente de semnalistică verticală, inclusiv 21 de semne cu avertizare luminoasă pentru trecerile de pietoni;
- 79 de borne kilometrice și 706 borne hectometrice;
- 16 poduri reabilitate sau construite de la zero.




