Lucrările la Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor avansează. Când ar putea fi așternut primul strat de asfalt?
Lucrările de modernizare a Drumului Județean 750 C, cunoscut drept Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor, continuă pe cele două loturi. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, dacă ritmul actual se menține, primul strat de asfalt ar urma să fie așternut până la finalul lunii pe Lotul 2, pe tronsonul de 24 de kilometri dintre Râmeț și Teiuș-DN1.
Lucrările la Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor avansează. Când ar putea fi așternut primul strat de asfalt
Pe Lotul 2, lucrările sunt concentrate în această perioadă pe pregătirea infrastructurii rutiere, în paralel cu intervențiile la poduri, podețe, lucrările de consolidare și terasamente.
„Dacă lucrările continuă în același ritm, până la finalul acestei luni va fi așternut primul strat de asfalt pe Lotul 2, pe cei 24 de kilometri dintre Primăria Râmeț și Teiuș-DN 1”, a transmis Marius Hațegan.
În ceea ce privește Lotul 1, vicepreședintele CJ Alba precizează că problemele apărute în etapa de proiectare au fost rezolvate, urmând ca lucrările pe acest tronson să fie intensificate.
38 de kilometri între Sălciua și Teiuș
Drumul Județean 750 C are o lungime totală de 38,09 kilometri și face legătura între Sălciua, Ponor, Râmeț, Stremț și Teiuș.
Proiectul de modernizare prevede realizarea unei structuri rutiere noi, amenajarea drumurilor laterale, șanțuri și rigole, stații de încrucișare, precum și lucrări de semnalizare rutieră orizontală și verticală.
Investiția include și infrastructură destinată transportului alternativ și mobilității moderne, printre care stații de încărcare pentru autovehicule electrice, stații de autobuz, treceri de pietoni iluminate și piste pentru bicicliști.
Consiliul Județean Alba anunță că proiectul are o valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, fonduri europene, investiția fiind prezentată drept una importantă pentru comunitățile traversate de DJ 750 C, precum și pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei.
Marius Hațegan a transmis că lucrările continuă „într-un ritm susținut”.






