MApN sună mobilizarea! Rezerviștii din Alba sunt convocați pentru antrenamente în luna mai: „Aceste activități sunt de rutină”.
Primul exercițiu din acest an destinat evaluării gradului de pregătire a populației, economiei și teritoriului în vederea apărării – MOBEX – va avea loc în perioada 11-15 mai în județele Alba și Hunedoara.
MApN sună mobilizarea! Rezerviștii din Alba sunt convocați pentru antrenamente în luna mai: „Aceste activități sunt de rutină”
Conform unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN) transmis luni, exercițiul este organizat de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Situații Speciale, autoritățile publice locale, instituțiile publice și operatorii economici cu responsabilități în domeniu.
Activitățile de tip MOBEX se desfășoară periodic și au ca scop verificarea nivelului de efective și echipament al unităților militare, precum și consolidarea coeziunii dintre rezerviști și personalul activ.
Rezerviștii cu domiciliul în județele Alba și Hunedoara vor fi chemați la unitățile desemnate pentru a participa, timp de o zi, la activități specifice de instruire.
În același timp, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și a Problemelor Speciale va desfășura activități de evaluare care vor implica autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice și operatorii economici din județul Alba.
Exerciții similare au avut loc anterior în județul Alba în 2016 și în județul Hunedoara în 2018.
MOBEX este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și ale Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
Rezerviștii vor fi convocați prin ordine de mobilizare pentru exerciții și instruire, transmise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce activitățile de evaluare ale autorităților publice locale și ale operatorilor economici sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și a Problemelor Speciale.
În 2026 sunt planificate trei exerciții MOBEX: Alba-Hunedoara (mai), Neamț-Suceava-Botoșani (septembrie) și București-Ilfov (octombrie).
„Pentru a evita dezinformarea și răspândirea de știri false, subliniem că aceste activități sunt de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune. Recomandăm cetățenilor să se bazeze pe surse oficiale”, a declarat Ministerul Apărării Naționale.





