Metalurgistul Cugir, victorie de moral cu „lanterna roșie” a Seriei a VII-a. Cugirenii s-au impus categoric.
Metalurgistul Cugir a câștigat vineri, 4 octombrie, cu scorul de 2-0, partida disputată pe teren propriu, în compania formației CSM Codlea.
Metalurgistul Cugir, victorie de moral cu „lanterna roșie” a Seriei a VII-a. Cugirenii s-au impus categoric
A fost o victorie necesară în fața „lanternei roșii” a Seriei a VII-a, înaintea celor două deplasări grele care îi așteaptă în următoarele etape pe roș-albaștrii.
Un meci controlat de la un capăt la altul de echipa cugireană, prima ocazie de gol fiind în minutul 31, căpitanul Metalurgistului, Sauca Tudor reluând din semi-foarfecă centrarea primită de la Sebastian Itu.
Deschiderea scorului a avut loc la ultima fază a primei reprize, Cocan Cristian a înscris cu un șut din afara careului, mingea ducându-se pe sub portarul advers.
Partea secundă de pe „Cugir Arena” a avut aceeași partitură, cu elevii pregătiți de Lucian Itu la timona partidei.
Cocan putea realiza „dubla”, dar șutul trimis din 2-3 metri a fost respins de goalkeeper-ul brașovenilor.
„Roș-albaștrii” se vor desprinde la 2-0 în minutul 49, prin reușita lui Florin Daniel Bura, care a preluat mingea în careul mic, după o pasă primită de la Cocan, înscriind în poarta vizitatorilor.
Cugirenii au mai avut alte 4 șanse bune de a mai înscrie, prin Șaucă (șut din lovitură liberă de la 15 -16 metri pe lângă buturile adverse), Mihai Udrea șut reținut de portar, Cocan șutul acestuia a fost deviat în bară de un jucător al Codlei și Chitimia Raul, scăpat singur cu portarul, a trimis în acesta din urmă.
În etapa viitoare, Metalurgistul Cugir va întâlni în deplasare, pe Universitar Alba Iulia, meciul urmând să se dispute pe terenul sintetic de la Sebeș.




