Ministrul Educației i-a trimis la muncă pe studenții rămași fără burse: „Sunt mai familiarizat un pic cu mediul american, în care studenții au un job part-time”.
Ministrul educației, Daniel David, s-a întâlnit cu studenții pentru a discuta efectele Legii nr. 141/2025. Reducerea burselor și subvențiilor pentru transport a generat nemulțumiri în rândul tinerilor. Daniel David i-a sfătuit pe tineri să-și caute locuri de muncă part-time.
Ministrul Educației i-a trimis la muncă pe studenții rămași fără burse: „Sunt mai familiarizat un pic cu mediul american, în care studenții au un job part-time”
Marți, 19 august 2025, ministrul educației, Daniel David, s-a întâlnit cu reprezentanții studenților în cadrul Forumul Național al Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), pentru a discuta despre efectele Legii nr. 141/2025, prin care au fost reduse bursele și subvențiile pentru transportul feroviar.
Întrebat de un student, „Ca de la om la om, ce sfaturi aveți, ce să fac de acum încolo și care ar trebui să fie parcursul vieții mele din momentul actual?”, ministrul a oferit un răspuns care a stârnit reacții:
„În primul rând, m-aș adresa universității pentru suport. Chiar dacă poate mecanismul nu există încă creat, m-aș adresa facultății și departamentului pentru suport.Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time.
Știu, noi nu avem cultura asta, dar eu sunt mai familiarizat un pic cu mediul american, în care studenții au un job part-time, inclusiv nu doar peste vară, când nu au cursuri, uneori și pe parcursul anului”, a declarat Daniel David, conform Edupedu.
În România, studenții au diferite oportunități pentru a intra pe piața muncii, însă interesul real rămâne scăzut în rândul acestora, chiar dacă beneficiile sunt clare pe termen lung, a spus Rodica Obancea specialistă în Managementul de Carieră și fondatoare a unei companii care oferă consultanță în acest domeniu, pentru Libertatea.
„Și în România se plătește ca studenții să muncească, numai că studenții nu prea vor. Noi avem în firmă un proiect de stagii de practică cu studenți, stagii plătite. Și n‑aș spune că studenții se îngrămădesc.
Mai degrabă ei nu vor să fie intervievați, nu vor să scrie CV-uri, nu vor să fie deranjați în niciun fel”, a transmis Rodica Obancea pentru Libertatea.
Studenții, dezamăgiți de lipsa de soluții
În urma discuțiilor cu ministrul educației, studenții s-au declarat dezamăgiți de lipsa unor măsuri concrete. ANOSR a transmis un comunicat prin care a criticat lipsa asumării din partea guvernului și absența premierului de la dialogul cu tinerii:
„În urma dezbaterii cu decidenții de la nivel național desfășurate astăzi, 19.08.2025, ANOSR își exprimă dezamăgirea față de lipsa unor asumări ferme din partea ministrului educației și cercetării cu privire la eliminarea măsurilor care afectează studenții, precum și de absența neanunțată și nejustificată a prim-ministrului de la orice formă de dialog cu studenții”.
„Ne simțim împinși să plecăm din țară”
Studenții afirmă că tăierile burselor și limitarea reducerilor la transportul feroviar îi obligă să caute soluții în afara țării.
„ANOSR, prin vocile celor peste 300 de reprezentanți ai studenților din toată țara adunați la graniță la vama Nădlac, solicită prim-ministrului un loc la masa deciziilor ce privesc reducerea la transportul feroviar și sistemul de acordare a burselor. (…)
Într-un stat în care studenții nu se simt valoroși pentru dezvoltarea țării și în care aceștia percep educația și implicit viitorul lor și al societății românești drept o temă la coada listei de priorități a decidenților, acestora nu le-a rămas decât să caute un loc în care educația să nu fie considerată o povară, ci o investiție pentru mai bine”, se arată în comunicatul ANOSR.





