Miriam Bulgaru, învinsă în primul tur al calificărilor la Australian Open. Câți bani a obținut albaiulianca pentru participare?
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de germanca Tamara Korpatsch cu 6-4, 6-7 (7/9), 6-2, marți, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Miriam Bulgaru, învinsă în primul tur al calificărilor la Australian Open. Câți bani a obținut albaiulianca pentru participare
Bulgaru (27 ani, 197 WTA) s-a înclinat după aproape trei ore de joc (2 h 46 min) în fața unei adversare mai bine cotate (30 ani, 124 WTA).
Românca a reușit 32 de mingi direct câștigătoare, iar Korpatch, câștigătoarea turneului Transylvania Open din 2023, a izbutit 33. Bulgaru a comis mai multe erori neforțate (42-35).
Pentru participare, Miriam Bulgaru s-a ales cu 2 puncte WTA și cu 40.500 de dolari australieni, însemnând puțin peste 23.000 euro.
România va avea doar trei reprezentante pe tabloul principal de simplu la Melbourne, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse.




