Tăblițele Cerate de la Alburnus Maior reprezintă o comoară istorică unică în Transilvania, care oferă informații prețioase despre economia, habitatul și viața religioasă a comunității miniere romane.
Tăbliţele Cerate de la Alburnus Maior provin dintr-o categorie aparte de descoperiri, cunoscute în literatura istorico-arheologică de specialitate sub denumirea de Tăbliţele Cerate Dacice sau Tripticele Transilvane.
Tăblițele Cerate de la Roșia Montană
Descoperirea tăbliţelor cerate de la Alburnus Maior a fost provocată de consolidarea activităţii miniere în Ardeal, pe baze organizate, profesioniste, care a început în perioada domniilor Mariei Tereza (1740-1780) şi a lui Iosif al II-lea (1780-1790), în legătură cu crearea şi dezvoltarea Tezaurariatului Montanistic de către Imperiul Habsburgic.
În acest context, odată cu redeschiderea unor galerii miniere romane de la Roşia Montana, județul Alba, Munții Apuseni, au fost descoperite întâmplător, de către minerii zonei, un număr de peste 30 de tăblițe cerate, adică de „cărţi de lemn” cerate, o parte dintre acestea fiind distruse imediat după descoperire, din cauza stării precare de conservare şi a contactului cu aerul, iar altele dispărute.
Documente epigrafice deosebite prin unicitatea şi prin abundenţa informaţiilor conţinute, cele 25 de tăbliţe cerate de la Alburnus Maior, Roșia Montană, oferă informaţii precise asupra realităţilor economice, a sistemului de habitat, a vieţii religioase şi a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră din Transilvania.
În afară de aspectul legat de istoria provinciei Dacia, tăbliţele cerate de la Alburnus Maior sunt o categorie de izvoare cu un impact major asupra studiilor dreptului roman, raportate la scara întregului Imperiu, la loc de cinste între Fontes Iuris Romani Antiqui, potrivit apuseni.info.
