Morariu Bogdan, medicul ortoped în vârstă de 30 de ani care s-a alăturat echipei Spitalului Orășenesc Cugir. Tânărul a declarat că își dorește „evoluția pe scara profesională”.
„Vești bune pentru locuitorii orașului nostru și ai zonelor din împrejurimi! Echipa managerială a Spitalului Orășenesc Cugir reușește să încadreze încă un medic ortoped.
Morariu Bogdan, medicul ortoped în vârstă de 30 de ani care s-a alăturat echipei Spitalului Orășenesc Cugir: „Îmi doresc evoluția pe scara profesională”
Morariu Bogdan, are 30 de ani și este absolvent al Universității de Medicină si Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca.
“Am descoperit pasiunea în domeniul Ortopediei și Traumatologiei, urmând acest rezidențiat sub îndrumarea unor medici dedicați meseriei și tratării pacienților.
Am evoluat sub îndrumarea acestora în tratarea patologiilor osteo-articulare acute și cronice. Am acumulat o experiența vastă de la managementul unui pacient cu o fractura simplă gestionată conservativ, până la cazuri complexe de politraume.
Am urmat multiple cursuri de formare profesională în intreaga Europă, astfel am descoperit înclinația mea spre chirurgia membrului inferior și tot ce presupune aceasta, de la endoprotezare articulară, osteosinteza fracturilor și chirurgia artroscopică.
Îmi doresc continuarea studiilor și evoluția pe scara profesională, rămânând în top cu perfomanța și tehnicile chirurgicale artroscopice și asistate robotic”, a declarat domnul doctor.
Consultațiile efective vor începe din data de 3 iunie iar progrămările se pot face în baza unor programari prealabile la numărul de telefon de la fișierul spitalului, 0258751621, intre orele 07-15”, au transmis reprezentanții instituției pe pagina de Facebook.