Nicușor Dan a promulgat legea privind reforma pensiilor magistraților. Guvernul a modificat-o imediat: Eroarea care bloca aplicarea.
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind reforma pensiilor din justiție.
Nicușor Dan a promulgat legea privind reforma pensiilor magistraților. Guvernul a modificat-o imediat: Eroarea care bloca aplicarea
Șeful statului apreciază că „recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră”, dar menţionează că a susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea.
„Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră.
Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate. Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută.
Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.
Guvernul a modificat-o imediat: Eroarea care bloca aplicarea
Potrivit unui comunicat al Executivului, Legea nr. 24/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 27 februarie 2026, a fost modificată în sensul în care, la articolele care prevedeau aplicarea începând cu 1 ianuarie 2026, se menţionează că acestea vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a legii.
„Este o modificare de corelare a termenelor, astfel încât să fie respectat principiul neretroactivităţii”, precizează Guvernul.
Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani şi cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.
România așteaptă un răspuns privind banii din PNRR
Legea prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, în timp ce cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a precizat la Antena 3 CNN, în urma întâlnirilor de la nivel înalt care s-au desfășurat joi la Bruxelles, că nu vrea să creeze așteptări privind banii din PNRR pentru jalonul legat de reforma pensiilor magistraților, dar a subliniat că oficialii europeni au ascultat cu atenție argumentele guvernului.
Pe de altă parte, premierul Ilie Bolojan a declarat joi după discuțiile de la Bruxelles cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că deși termenul pentru jalonul legat de reforma pensiilor speciale ale magistraților din PNRR a fost depășit, oficialii europeni au apreciat eforturile depuse de Guvern.
Autoritățile române așteaptă un răspuns de la Comisia Europeană, dacă deblochează sau nu cei 231 de milioane de euro aferenți reformei pensiilor magistraților.
Judecătorii Curtea Constituțională a României (CCR) au redactat joi motivarea deciziei privind pensiile speciale ale magistraților, iar documentul a ajuns la Monitorul Oficial.




