miercuri, iunie 26, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăEducațieO absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șefă de promoție a...

O absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șefă de promoție a Academiei Forțelor Terestre din Sibiu: „Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață”

Date:

Știri relevante

spot_img

O absolventă a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a absolvit Academia Forțelor Terestre din Sibiu ca șefă de promoție.

Sublocotenent Ruxandra Dobre, absolventă a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, promoția 2020, a absolvit ca șefă de promoție Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, specialitatea militară Finanțe-contabilitate.

O absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șefă de promoție a Academiei Forțelor Terestre din Sibiu

Finalul studiilor universitare i-au adus Ruxandrei împlinirea de a-și fi atins obiectivele. Fiecare pas pe care l-a făcut încă de la admiterea în colegiul militar și până la absolvirea academiei a dus la obținerea unui rezultat de succes.

Citește și: Povestea antreprenorului din Alba care a trecut de la medicină la industria alimentară: „Mi-au trebuit mulţi ani să învăţ să fac lucruri”

Este un început promițător de carieră în specialitatea aleasă, iar Ruxandra este recunoscătoare și mândră că a absolvit cele două instituții de învățământ militar. Fiecare dintre acestea au avut roluri importante în formarea ei ca om și în formarea în carieră.

„Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață”

„Am încheiat încă o etapă importantă a vieții, și anume absolvirea academiei. Pentru mine, viața de student militar a fost plină de oportunități și provocări. În cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, am învățat valorile disciplinei, integrității, camaraderiei și pe parcursul celor trei ani de studiu am reușit să stăpânesc arta contabilității, știința analizei și gândirii strategice.

Cu ajutorul cadrelor didactice și al instructorilor militari și sprijinul oferit de familie am reușit să-mi depășesc limitele, reușind astfel la finalul studiilor universitare să ajung șefă de promoție la specializarea Finanțe-contabilitate, au transmis reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe o pagină de socializare.

Citește și: Emanuel Leahu, absolvent al Colegiului Militar din Alba, admis primul la Academia Militară Ferdinand I din București: „E încununarea muncii mele”

Totodată, pașii în cariera militară mi-au fost îndrumați, încă din anul 2016 când am început studiile liceale, de colectivul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

În acest final minunat și început promițător, sunt recunoscătoare și mândră că sunt absolventa acestor prestigioase instituții de învățământ militar care mi-au pus bazele unei cariere militare îndreptată spre realizări. „Non scolae sed vitae discimus!” Semper una!”, a mărturisit sublocotenent Ruxandra Dobre.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut