miercuri, iulie 3, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateO bisericuță de lemn din Munții Apuseni, veche de peste 250 de...

O bisericuță de lemn din Munții Apuseni, veche de peste 250 de ani, va fi restaurată! Finanțarea se va face din timbrul monumentelor istorice

Date:

Știri relevante

spot_img

O biserică de lemn din Munții Apuseni, veche de peste 250 de ani, restaurată cu bani din timbrul monumentelor istorice.

Proiectul a fost declarat câștigător la selecția dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea octombrie – decembrie 2023. Bisericuța din Munții Apuseni este monument istoric și datează dinainte de anul 1780. Valoarea proiectului de restaurare se ridică la 160.560 de lei.

O bisericuță de lemn din Munții Apuseni, veche de peste 250 de ani, va fi restaurată! Finanțarea se va face din timbrul monumentelor istorice

Din punct de vedere administrativ, urmează realizarea proiectului tehnic și, ulterior, contractarea lucrărilor. Biserica monument istoric Sartăș, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, este așezată în cimitir, pe deal, în partea de nord-est a satului.

Are o formă plăcută și armonioasă, grație proporțiilor și formei acoperișului, din care se înalță clopotnița cu foișor în console și coif ascuțit.

Citește și: VIDEO Aventura vieții pentru un grup de turiști. Au intrat în inima Munților Șureanu: „Ne-am trezit la 300 de metri sub pământ”

Fundația bisericii este făcută din piatră, pereții din lemn, exteriorul cu pereții tencuiți, acoperișul este din tablă neagră vopsită. Data construcției nu se poate preciza deoarece documentele nu s-au păstrat, dar după inscripția legată de pictură se poate deduce că a fost construită înainte de 1780.

Cu prilejul renovărilor, a măririi părții de vest, cu noua intrare, a înlocuirii ancadramentelor, a dispărut și inscripția de ridicare a bisericii.

Interiorul bisericii este decorat cu pictură murală realizată în două etape. Cea mai veche este pictura naosului, datată prin următoarea inscripție plasată deasupra ușii dintre naos și pronaos: 

„Zugrăvitu-s-au această biserică în anul 1780, luna lui noiembrie 7 zile și s-au plătit meșterilor din cheltuiala Sfintei biserici din iclejie. De Gheorghe sin Iacovici zugrav i Ciungar Toader i Daniil Telea, 1780”.

Autorii ansamblului mural au pictat conform unei scheme iconografice de tradiție postbrâncovenească, specifică Transilvaniei.

Citește și: FOTO Activitate specială dedicată persoanelor cu Sindromul Down la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia. Elevii au purtat șosete desperecheate și au pictat

Potrivit cercetărilor istorice, icoanele împărătești au fost pictate doar de Gheorghe, fiul lui Iacov, fără participarea lui Toader Ciungea. Ele înfățișează pe Maica Domnului cu pruncul Isus, Pantocrator, Sf. Nicolae și pogorârea Sf. Duh. 

Primele trei sunt semnate în 1782, iar icoana cu hramul datează din 1783. Pictura icoanelor împărătești, cu fondul de aur în relief bogat decorat cu volute și butoni este influențată de pictura de factură occidentală.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut