duminică, martie 16, 2025
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateO tânără de 19 ani a fost ucisă de urs pe un...

O tânără de 19 ani a fost ucisă de urs pe un traseu din Munții Bucegi. Diana abia dăduse examenul de Bacalaureat

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

O tânără de 19 ani a fost ucisă de urs pe un traseu din Munții Bucegi. Diana abia dăduse examenul de Bacalaureat.

Diana avea 19 ani și era fericită că trecuse cu bine de examenul de Bacalaureat. Cu băiatul cu care era pe munte se știa din clasa a X-a.

O tânără de 19 ani a fost ucisă de urs pe un traseu din Munții Bucegi. Diana abia dăduse examenul de Bacalaureat

Pe traseul montan din Jepii Mici, ursul le-a ieșit în cale în jurul orei 15:45.

Speriată, Diana a sunat atunci la 112. I-a spus dispecerului că este urmărită de animal și i s-a spus să își lase rucsacul și să se îndepărteze.

Daniel Dbanu, șeful Salvamont Prahova: „Apoi a fost atacată și după aia s-a întrerupt convorbirea”.

A urmat apelul prietenului Dianei la 112. El a spus că ursul a apucat-o de picior pe fată și că a tras-o de pe potecă, într-o râpă unde nu o mai poate vedea. Când au ajuns salvatorii, tânărul era în stare de șoc.

Mai târziu, rugat de jurnaliști să dea detalii despre ce au făcut când s-au întâlnit cu ursul, nu a vrut să dea o declarație filmată.

Prietenul Dianei: „Am încercat să sperii ursul. Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere să o salvez. Am zis să mergem până la cascadă și înapoi și o să avem o după-amiază minunată, dar nenorocirea s-a întâmplat”.

Citește și: Prezența unui urs, semnalată în zona Pădurii Mamut din Alba Iulia. Cum și-au propus autoritățile să-l alunge

Diana a fost găsită de salvamontiști după ce s-a prăbușit peste 100 de metri. Ursul era lângă ea.

Salvamontist: „Stătea exact lângă victimă. Dădea semne de agresivitate. Nu ne lăsa să ne apropiem, să evaluăm victima, dacă este decedată sau nu”.

Un paznic de vânătoare, chemat și el la locul tragediei, a împușcat ursul – o femelă de talie mică, de circa șase ani. Gestul și l-a explicat astăzi.

Paznic de vânătoare: „Foarte agresiv, de prădător. Un comportament de prădător, ieșit din comun”.

Două dosare penale au fost deschise după tragedie. Unul de ucidere din culpă, care vizează moartea Dianei, iar în celălat se anchetează intervenția vânătorului.

În ultima perioadă au mai fost cazuri în care turiștii sosiți în Bușteni au povestit întâlnirile lor ursul, pe munte.

Fugăriți un kilometru, câțiva alergători au reușit să țină animalul la distanță cu ajutorul unui spray anti-urs. La Cascada Urlătoarea, un alt exemplar nu s-a lăsat intimidat. Localnicii s-au obinuit ca animalele să coboare până în oraș.

Localnic: „Noi îi mai dăm cu bolovani, dar nu pleacă. Este înfometat și rămâne”.

Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu un urs

Cei care merg pe munte trebuie să învețe cum să reacționeze la intâlnirea cu animalul. Miercuri, turiștii din Bușteni nu iși făcuseră un plan.

Turiști: „Vedem noi ce-om face. Alergăm, nu ne prinde, suntem sportivi”.

Complet greșit. În cazul unei întâliniri cu ursul, prima regulă este să nu fugiți. A doua este să nu vă urcați într-un copac pentru că urșii știu să se cațăre. Și ideal ar fi să vă comportați calm și să vorbiți cu animalul, pentru ca el să înteleagă că are în față un om. Apoi, încercați să vă îndepartați ușor de el, dar fără să îi întoarceți spatele.

Ciprian Câmpean, pădurar: „Te retragi încet, să nu fugi pentru că nu poți fugi mai repede ca ursul, să te iei la trântă cu el în niciun caz”.

Adela Dadu este ghid montan și povestește cum au scapăt unii.

Adela Dadu, ghid: „Și-au lăsat rucsacii și ursul a mers la rucsac atras de mirosul hranei”.

În eventualitatea unui atac, util poate fi să vă întindeți pe sol în poziția fetus, cu mâinile încleștate la ceafă, să protejați organele vitale și să nu vă mișcați până nu pleacă ursul. Eficient se poate dovedi și un spray anti-urs. Un clopoțel atârnat de rucsac poate ține animalul departe și poate preveni atacul.

În cazul morții Dianei, autoritățile sanitar veterinare vor face analize pentru a stabili dacă nu cumva comportamentul neobișnuit al ursului a fost cauzat de turbare.

author avatar
Redacția AlbaPress
spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut