Palatul Principilor din Alba Iulia va fi iluminat în roz, în semn de susținere a luptei împotriva cancerului mamar. Cancerul de sân este principala cauză de deces prin cancer la femei.
Joi, 31 octombrie, începând cu ora 18:00, clădirea monument istoric a Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va fi iluminată în roz, în semn de susținere a luptei împotriva cancerului mamar.
Palatul Principilor din Alba Iulia va fi iluminat în roz, în semn de susținere a luptei împotriva cancerului mamar
La nivel mondial, octombrie este luna roz, luna de conștientizare a acestei boli grave. Demersul colorat reprezintă un simbol al luptei împotriva cancerului de sân, precum și o campanie de sensibilizare și conștientizare a importanței măsurilor de prevenire, depistare precoce și tratament.
În întreaga lume, clădiri reprezentative îmbracă culoarea speranței, reamintindu-le femeilor cât sunt de prețioase și cât de important este să acorde mai multă atenție propriei sănătăți.
Cancerul de sân este principala cauză de deces prin cancer la femei. În Europa, una din opt femei este afectată de cancer mamar, anual fiind diagnosticate 500.000 de femei, iar 130.000 nu mai pot fi salvate.
Este cea mai frecventă formă de cancer la femei și în România, cu peste 12.000 de cazuri noi în fiecare an, potrivit datelor Ministerului Sănătății.
Medicii recomandă efectuarea regulată a mamografiilor, mai ales pentru femeile de peste 40 de ani, respectiv cel puțin o dată pe an. Pentru femeile sub vârsta de 40 de ani, este recomandată ecografia mamară. Depistarea la timp a bolii crește rata de succes a vindecării!