Un șofer care conducea drogat și băut pe DN 1 a fost prins de polițiști pe raza localității din Alba unde în urmă cu aproximativ două săptămâni trei tineri au fost uciși de un conducător auto beat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Întregalde, județul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 1, în afara localității Sântimbru, fiind sub influența alcoolului.
Pericol pe șosea!
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul drogtest a rezultat că era sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
Citește și: Festivitate cu sare, pâine și tăiat de panglică, într-o comună din România, deși nu s-a inaugurat nimic
Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței, în organism, a substanțelor interzise.
Față de conducătorul auto a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.