vineri, martie 6, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitatePeste 17 milioane de euro atrași în județul Alba pentru renovarea energetică...

Peste 17 milioane de euro atrași în județul Alba pentru renovarea energetică a locuințelor vulnerabile. Sute de proiecte au primit finanțare

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Peste 17 milioane de euro atrași în județul Alba pentru renovarea energetică a locuințelor vulnerabile. Sute de proiecte au primit finanțare.

Consiliul Județean Alba, în calitate de evaluator și verificator al eligibilității dosarelor beneficiarilor finali – persoane vulnerabile, în cadrul Investiției I7, Componenta 16 – REPowerEU, care vizează renovarea energetică a clădirilor rezidențiale unifamiliale, combinată cu instalarea de panouri solare, cu accent pe gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și consumatorii vulnerabili, a emis 877 avize favorabile. Solicitanţii acestor avize sunt: SC BUZA CINCI TEI SRL; SC ATLAS SPORT SRL; SC CONSTRUCT BETA SRL; IMPACT CONSTRUCT SRL; SC CASA ANIESANA SRL; SC EXTRACT MIN SRL; SC TOP PROJECTS SRL.

Peste 17 milioane de euro atrași în județul Alba pentru renovarea energetică a locuințelor vulnerabile. Sute de proiecte au primit finanțare

Din totalul proiectelor avizate favorabil, 859 de proiecte au fost selectate pentru implementare, ceea ce indică un grad de reușită de aproximativ 98% (97,95%) al dosarelor pentru care Biroul GUEE Alba a oferit sprijin tehnic și verificare.

Fiecare proiect selectat pentru implementare beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de 20.200 euro, acordată sub forma unui pachet de 6 vouchere cu sumă fixă, destinate activităților eligibile realizate la o clădire rezidențială unifamilială. Sprijinul financiar acoperă atât lucrările de renovare energetică, cât și etapele tehnice obligatorii pentru asigurarea calității intervențiilor.

În baza celor 859 de proiecte selectate pentru implementare, valoarea totală a finanțărilor atrase la nivelul județului Alba prin această măsură se ridică la aproximativ 17.351.800 euro (86.353.552 lei).

Această sumă reflectă un sprijin financiar consistent direcționat către gospodăriile vulnerabile, contribuind direct la reducerea consumului de energie, scăderea costurilor pentru populație și creșterea performanței energetice a fondului construit rezidențial din județ.

Acest rezultat reflectă eficiența activității de informare, consiliere și evaluare realizate la nivel județean, precum și colaborarea solidă dintre autoritățile locale și operatorii implicați în implementarea măsurilor destinate sprijinirii persoanelor vulnerabile.

Proiectele selectate pentru implementare vizează beneficiari din următoarele UAT-uri din județul Alba: Abrud, Alba Iulia, Albac, Almașu Mare, Arieșeni, Avram Iancu, Baia de Arieș, Berghin, Bistra, Blaj, Bucerdea Grânoasă, Bucium, Câmpeni, Cergău, Ceru Băcăinți, Ciugud, Ciuruleasa, Crăciunelu de Jos, Daia Română, Fărău, Gârda de Sus, Horea, Hopârta, Întregalde, Meteș, Mihalț, Mogoș, Noșlac, Ocna Mureș, Ocoliș, Pianu, Poiana Vadului, Ponor, Poșaga, Râmeț, Roșia de Secaș, Roșia Montană, Sântimbru, Sohodol, Șpring, Stremț, Teiuş, Vidra și Zlatna.

Prin Investiția I7 din Componenta 16 REPowerEU se urmărește creșterea accesului populației vulnerabile la soluții de eficiență energetică, reducerea costurilor cu energia și sprijinirea tranziției către un sistem energetic mai sustenabil.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut