Peste 206 milioane de lei pentru Sebeș în 2025. Pe ce se vor folosi banii bugetului local: o zonă îndrăgită de sebeșeni se va schimba total.
Luni, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat bugetul local pentru anul 2025, care se ridică la peste 206 milioane de lei. Alocările bugetare vizează domenii esențiale precum educația, sănătatea, infrastructura, protecția mediului și creșterea calității vieții locuitorilor.
Peste 206 milioane de lei pentru Sebeș în 2025. Pe ce se vor folosi banii bugetului local: o zonă îndrăgită de sebeșeni se va schimba total
Unul dintre pilonii principali ai bugetului este educația, pentru care s-au alocat 49 de milioane de lei.
Conform primarului, administrația locală continuă să investească masiv în modernizarea și dezvoltarea unităților de învățământ, considerând că un oraș prosper trebuie să ofere condiții optime pentru tinerii săi.
Bugetul din acest an include fonduri destinate modernizării sistemului sanitar local. Lucrările de renovare a clădirii Maternității vor fi finalizate, în timp ce proiectul de reabilitare termică a clădirii Psihiatrie continuă.
Totodată, vor fi demarate lucrările pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Municipal Sebeș, iar administrația locală susține digitalizarea activității unității medicale prin atragerea de finanțări nerambursabile.
Un alt segment important al bugetului este infrastructura, pentru care s-au alocat 9 milioane de lei. Acești bani vor fi folosiți pentru modernizarea și repararea străzilor, o necesitate resimțită de comunitate.
Un proiect major anunțat pentru 2025 vizează revitalizarea Parcului Arini, o zonă apreciată de locuitorii Sebeșului. Planurile includ construirea unei creșe moderne cu o capacitate de 40 de locuri, dar și amenajarea unui bazin de înot didactic, echipat cu vestiare pentru copii și profesori, o sală de antrenament și o sală de fitness complet dotată.
„Municipiul Sebeș dispune în anul 2025 de un buget de peste 206 milioane de lei, construit în jurul unor direcții esențiale: educație, sănătate, infrastructură, protecția mediului și creșterea calității vieții locuitorilor.
Raportul dintre sumele prevăzute pentru dezvoltare și funcționare rămâne unul echilibrat, Sebeșul având capacitatea de a-și susține cele mai importante investiții și de a atrage finanțări nerambursabile pentru proiectele ambițioase.
Dacă în anul 2024 a fost finalizat noul Liceu Tehnologic de la Sebeș, o școală a viitorului și un reper privind educația din zona noastră, nu au fost uitate nici asfaltările și nevoia de dezvoltare în infrastructură.
Anul 2025 va continua să urmărească axa școală-sănătate-stradă, completată cu obiective privind un serviciu de transport public nou, ecologic, venit în sprijinul cetățeanului. O zonă îndrăgită de sebeșeni, Parcul Arini, se va afla în atenția municipalității, planurile fiind avansate”, a transmis primarul Sebeșului, Dorin Nistor.




