Anton Pann, născut în Imperiul Otoman, a fost compozitorul liniei melodice a imnului României. Rămas orfan, începe să cânte pentru a supraviețui. Norocul îi surâde și are parte de multă dragoste în viață.
Pasionat colecţionar de muzică românească, a creat numeroase compoziţii orientale, romanţe, cântece de lume, muzică bisericească, dar a rămas în memoria poporului român drept cel care a compus melodia imnului nostru naţional.
Secretele otomanului care a compus Imnul României
Întreaga sa operă reprezintă un punct de legătură între Orient şi Occident.
Fin cunoscător al literaturilor populare din Balcani, Anton Pann a reuşit să le îmbine şi să le cultive cu literatura română. S-a aflat la graniţa dintre balcanism şi spiritualitatea orientală, fiind conectat atât la lumea fanariotă – vechea, cât şi la cea romantică – nouă.
Prin verificarea cărţilor populare, pe care le-a cules şi prelucrat s-a înscris în tradiţia cronicilor rimate, dar şi a naratorilor populari din veacul al XVIII-lea.
Primii 20 de ani, între mit şi realitate
Anton Pann, fiul unui căldărar român şi al unei grecoaice, s-a născut în 1796, într-un sătuc din Bulgaria. Compozitorul s-a stabilit în Bucureşti 16 ani mai târziu, când, rămas fără tată, a fost obligat să-şi caute un loc de muncă.
Aşa ajunge să-şi câştige pâinea de zi cu zi ca paracliser şi cântăreţ, iar mai apoi ca profesor de muzică bisericească şi traducător.
Este perioada în care Anton se va angaja corist la biserica din Chişinău, datorită frumoasei sale voci şi învaţă de nevoie şi limba rusă, după ce se mutase în orașul din Moldova cu familia.
Citește și: Bijuteria ascunsă din inima Apusenilor: Cascada Vadu Crișului, geamăna Cascadei Curcubeu din Thailanda
Din cauza războiului se mută, în 1812, împreună cu mama lui la Bucureşti, unde va fi corist la Biserica Olari şi Biserica „Cu sfinţi” de pe Calea Moşilor. Patru ani mai târziu îl regăsim la şcoala lui Dionisie Fotino, „cunoscător perfect al muzicii orientale”, apoi peste alţi trei ani la şcoala lui Petru Efesiul, specialist în transcrierea muzicii psaltice din Chios. Este anul când se angajează la Tipografia de muzică bisericeasc.
Mitropolitul Dionisie Lupu îl pune să traducă în română cântările de cult şi astfel devine foarte cunoscut în muzica bisericească a epocii. Din Axionul tipărit în 1820, din păcate, nu s-a mai păstrat nici un exemplar.
În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu ajunge la Braşov, unde va sta aprope un an. Tot atunci se căsătoreşte cu Zamfira Agurezean şi va începe să compună o serie de lucrări muzicale, precum „Ifosul vechi naţional”.
1830, anul din care va fi cunoscut sub numele de Anton Pann
Anul 1826 îl găseşte ca profesor de muzică la Episcopia Râmnicului, din judeţul Vâlcea şi cântăreţ la Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu – Vâlcea. Doar că are o aventură cu nepoata stareţei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, aşa că ajunge iar la Braşov, unde va fi cântăreţ de biserică o perioadă, după care va pleca la Bucureşti cu amanta lui. Dar cum aceasta nu se acomodează aici, se reîntorc la Braşov, potrivit historia.ro.
În 1830 este numit profesor la şcolile naţionale de muzică din Bucureşti, ocazie cu care îşi va lua numele de Anton Pann.
De atunci, a tot scris versuri muzicale, poezii, psalmi, va învăţa limba franceză şi va traduce. Se întoarce la Vâlcea în 1836 şi va fi din nou cântăreţ bisericesc şi traducător, dar pleacă din nou, după o ceartă cu iubita, iar cărţile lăsate spre vânzare îi ard într-un incendiu.
Va reveni de dorul fiicei sale, Tinca, doar pentru un an, apoi la Bucureşti se recăsătoreşte cu o tânără orfană de doar 18 ani, Ecaterina.
Compune muzica Imnului României
Va traduce în opt limbi şi publica Sf. Evanghelie de la Sibiu, va scrie „Fabule şi istorioare”, va traduce şi compune „absolut toate cântările necesare stranei”.
După ce a predat la Seminarul Mitropoliei şi a fost protopsalt la Biserica Domnească de la Curtea Veche, va deveni proprietarul unei tipografii şi va publica o serie de lucrări: „Marş de primăvară”; „Gramatica melodică”; „Poezii populare”, „Epitaful şi slujba înmormântării Domnului”; „Povestea vorbii”; un ghid de conversaţie în trei limbi: rusă, română şi turcă.
În 1848, va fi prezent la intonarea melodiei „Deşteaptă-te Române!”- viitorul imn naţional al Romaniei, a cărui muzică a compus-o, şi care „se pare chiar sub bagheta lui Anton Pann” se va cânta în „Zăvoiul Vâlcii”, parcul de astăzi.
Va continua să tipărească o serie de lucrări de muzică bisericească, dar şi de poezii şi alte istorioare, precum şi primul testament în versuri – Adiata.
Va sfârşi „pe neaşteptate” la 2 noiembrie 1854, fiind înmormântat în curtea Bisericii Lucaci din Bucureşti.
Anton Pann a rămas în istorie drept un fin cunoscător al înţelepciunii populare, pe care a încercat să o cuprindă în volumul “Povestea vorbii”. Cel mai important însă, numele lui Anton Pann va fi asociat întotdeauna cu un moment de cotitură din viaţa poporului român. În 1848, compozitorul muzicii imnului de stat al României, interpreta pentru prima oară “Deşteaptă-te, române!”. Se întâmpla într-un cadru organizat, în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, potrivit adevărul.ro.
