marți, februarie 20, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăCulturăIstoriePovestea primei românce doctor în filosofie la Sorbona: Refuză catedre în SUA,...

Povestea primei românce doctor în filosofie la Sorbona: Refuză catedre în SUA, comuniștii o pensionează forțat și o închid

Date:

Știri relevante

spot_img

Prima româncă doctor în filosofie la Sorbona a avut un destin tragic. Comuniștii au pensionat-o forțat și au închis-o fără să aibă parte de vreun proces.

Scriitoarea Alice Voinescu a fost prima femeie doctor în Filosofie din România. Una dintre cele mai luminate minţi ale vremurilor a avut parte de un destin tragic.

Povestea primei românce doctor în filosofie la Sorbona: Refuză catedre în SUA, comuniștii o pensionează forțat și o închid

Trasă de comunişti pe linie moartă, a fost închisă şi trimisă în domiciliu forţat. Ani de zile a supravieţuit în neajunsuri, fără nicio sursă de venit.

Scriitoare, profesor universitar, eseist, critic de teatru şi traducătoare română, Alice Voinescu a fost prima femeie din România care a reuşit să obţină titlul de doctor în Filosofie la prestigioasa Universitate Sorbona.

S-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali. 

Tatăl ei a fost avocatul Sterie Steriadi, doctor în drept la Paris, iar mama, Massinca Poenaru, descendentă a neamului lui Petrache Poenaru.

Citește și: Povestea meșterului din Munții Apuseni care „îmblânzește” fierul. A primit titlul de Tezaur Uman Viu

Alice Voinescu a fost un copil genial. la 5 ani ştia deja să citească în limbile română şi germană, iar la vârsta de 6 ani studia limba franceză. Părinţii s-au ocupat de educaţie ei în particular, iar formatorii au îndrumat-o către o carieră umanistă. 

A ales să studieze la Facultatea de Litere şi Filozofie de la Bucureşti. Aici şi-a luat licenţa în 1908, avându-l profesor îndrumător pe Titu Maiorescu.

La instistenţele acestuia pleacă la studii în Germania şi Franţa pentru a-şi pregăti teza de doctorat. În 1913 devine prima femeie din România cu doctorat în filosofie, obţinut la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl. Teza sa de doctorat a fost extrem de apreciată în lumea academică din Franţa. 

A refuzat catedre în SUA şi Paris

După susţinerea tezei de doctorat, românca a primit oferte de la universităţi din Statele Unite ale Americii şi Paris. La Paris i s-a oferit chiar un post de lector. A refuzat însă toate ofertele preferând să se întoarcă în România pentru a preda în ţara natală.

Întoarsă în ţară s-a căsătorit cu avocatul Stello Voinescu. Din 1922 a devenit profesor titulat de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În anii care au urmat a călătorit în Veneţia, Florenţa şi Marea Britanie, potrivit adevărul.ro.

În 1936 a plecat în Anglia cu scopul de a stabili în România o organizaţie religioasă după modelului grupului Oxford. În acelaşi an scrie o serie de articole cu care contribuie la la Istoria Filozofiei Moderne, publicată de Societatea Română de Filozofie, potrivit mnlr.ro.

Până în 1940 a condus catedra de istoria literaturii dramatice la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Bucureşti. Conferinţele sale umpleau sălile, fiind considerate adevărate prelegeri de umanism.

A militat pentru emanciparea şi educarea femeilor, ţinând cursuri de sociologie la Înalta Şcoală de Asistenţă Socială.

Pensionată forțat și dusă la închisoare

În 1940 ia aitudine publică împotriva asasinării lui Nicolae Iorga de către legionari. Alături de alţi zeci de intelectuali români cade în dizgraţie noului regim. Este pensionată forţat în 1948.

”Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni petrecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele.

Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi putea folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimiteze şi mai bine, să mă smulg din ea” scria Alice Voinescu în Jurnal despre experienţa închisorii.

Citește și: Povestea statuii zeiței Hygia, descoperită la Alba Iulia: Găsită în 2023 în timpul reabilitării unei străzi. Unde o puteți vedea

După ce a fost reținută la Ghencea, Văcărești și Gherla, la expirarea internării administrative de 12 luni, în 1952, i-a fost fixat Domiciliu Obligatoriu la Costești, județul Iași, unde a îndurat o serie de abuzuri și tracasări din partea autorităților, cel mai mare dintre ele fiind suspendarea pensiei, constrânsă fiind să apeleze la ajutorul localnicilor sau al prietenilor din București.

Paralel, Securitatea i-a interzis mersul la biserică (mai 1953), dar și permisiunea pentru un control oftalmologic (iulie 1953). Totuși, în ianuarie 1954 i-au fost ridicate restricțiile domiciliare, putând reveni la București.

Până la moartea sa din 4 iunie 1961, Alice Voinescu a trăit marginal, traducând sau corectând diverse manuscrise, bucurându-se de afecțiunea prietenilor vechi și noi, dar, mai ales, refugiindu-se în jurnalul său, potrivit historia.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut