Povestea satului din Apuseni „îngropat” de steril! Doar turla bisericii mai răsare din „nămol”. „Cireșii s-au uscat, au simțit otrava”, își amintește un sătean.
Satul Geamăna din Munții Apuseni a început să fie pustiit la comanda regimului comunist, în 1978, când s-a început exploatarea carierei de la Roșia Poieni. Sute de locuitori au fost obligați să își părăsească casele.
Povestea satului din Apuseni „îngropat” de steril! Doar turla bisericii mai răsare din nămol: „Cireșii s-au uscat, au simțit otrava”
Cândva, la Geamăna, în munţii Apuseni era un sat. Acum e acoperit aproape în totalitate de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni.
Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a acoperit biserica, le-a înghiţit cimitirul.
Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa.
La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi.
În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane.
Nămolul „înghite” biserica
Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme, cum spun localnicii. Tot pe deal a fost ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului. Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească.
Nămolul a ajuns, însă, la nivelul acoperişului. Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana.
„Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ.
Ce vă săpui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970. Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca şi când torni în ele sânje“, spune cu năduf unul dintre oamenii care au rămas în Geamăna, Nicolaie Praţa.
Gospodăria sa este ca pe o insuliţă, între două dintre pâraiele otrăvite, după cum le numeşte. La câteva sute de metri de muntele alb de steril şi tot cam atâta de lacul artificial.
Mai puțin de 15 oameni în casele de lângă iaz
În prezent, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiesc mai puţin de 15 oameni.
„Pentru noi este foarte greu să revenim aici, în locurile unde am crescut. Bunicii și chiar părinții noștri au rămas îngropați în cimitirul aflat acum la zeci de metri sub steril. Mai vedem puțin din turla bisericii noastre și ne amintim de vremurile de demult“, spune unul dintre foștii locuitori din Geamăna.
