Premieră la Spitalul Municipal din Aiud! Au fost realizate cu succes primele intervenții minim invazive asistate ecografic pentru sindromul de tunel carpian.
Luna aceasta, dr. Breje Aurel Gheorghe, medic ortoped supraspecializat în ecografia musculo-scheletală diagnostică și intervențională, a realizat cu succes primele patru intervenții chirurgicale minim invazive asistate ecografic pentru decompresia nervului median în sindromul de tunel carpian.
Premieră la Spitalul Municipal din Aiud! Au fost realizate cu succes primele intervenții minim invazive pentru sindromul de tunel carpian
Chirurgia asistată ecografic are foarte mari avantaje pentru pacienții operați, deoarece folosește tehnici miniminvazive cu incizii de 0,5 cm, iar medicul operator vizualizează structurile anatomice în permanență pe ecranul ecografului.
Această tehnică modernă folosește incizii de doar 0,5 cm, oferind pacientului numeroase beneficii:
- Vizualizare precisă a structurilor anatomice în timp real
- Timp de recuperare mult mai scurt
- Risc minim de infecții și complicații postoperatorii
Printre patologiile care pot fi tratate prin chirurgie asistată ecografic se pot enumera:
- Sindromul de tunel cubital
- Sindromul de tunel carpian
- Degetele în resort
- Tenosinovitele membrului superior
- Epicondilita laterală
- Sindromul lacertus




