Prima fabrică de medicamente ridicată de la zero după Revoluție a devenit funcțională, în Ardeal. Compania vrea să facă din Transilvania un hub european.
Prima fabrică de medicamente ridicată de la zero după Revoluție a devenit funcțională în Parcul Industrial Arieș (PIA), cu 70 milioane €. Germanii au cumpărat deja teren de extindere și vor să facă din Transilvania un hub european al fabricației de produse medicamentoase.
Prima fabrică de medicamente ridicată de la zero după Revoluție a devenit funcțională, în Ardeal
Mihai Fugarevici, director general al STADA România, a sintetizat coordonatele investiției.
„Am finalizat această fabrică în mai puțin de doi ani, este o realizare extraordinară. Este una dintre cele mai moderne fabrici farmaceutice din Europa, cu tehnologie de ultimă oră.
A construi repede nu înseamnă neapărat ceva bun, dar aceasta este o fabrică germană, construită la calitate germană. Este o fabrică modernă, respectă toate principiile de mediu, social și guvernanță (ESG), este unitatea de producție de medicamente cea mai prietenoasă cu mediul din România și nu numai”, a subliniat Mihai Fugarevici.
Un pilon important al proiectului a fost ajutorul de stat de 21 milioane € care se va întoarce la buget sub formă de taxe și impozite după finalizarea investiției. “Ca mecanism de funcționare, a fost un punct important în atragerea investiției de către România”, a mai adăugat managerul general.
Industria farmaceutică este strategică, aprovizionarea cu medicamente a României și Europei devine o prioritate aflată pe masa tuturor autorităților, a mai menționat directorul general al STADA România.
„Securizarea aprovizionării cu medicamente a României și Europei e o temă extrem de importantă și foarte discutată în ultimul timp.
Autoritățile din țară încep să se uite în această direcție și să ofere suport companiilor din domeniu pentru a putea dezvolta această industrie. Zona Cluj – Turda – Mureș se dezvoltă ca o axă farmaceutică importantă pentru România – numărăm 7-8 fabrici”, a arătat Mihai Fugarevici.
„Industria farmaceutică este una strategică, la consolidarea sa a contribuit și STADA. Îmi doresc să am mâine provocarea ca o altă companie farmaceutică, dacă nu la Turda, la Câmpia Turzii, să concureze cu noi pentru cea mai bună fabrică”, a punctat directorul general al STADA România.
Totodată, în Europa se construiesc 44 fabrici de medicamente de la zero. “Sperăm că se vor uita și alți investitori de ce STADA a venit să investească în România, care e mediul în care activează și să spună că e o oportunitate foarte bună să mute producția farmaceutică aici”, a mai spus acesta.
În afară de investiție, STADA a creat la Turda 400 de locuri de muncă, lucru foarte important pentru comunitatea locală, deoarece vorbim despre o industrie elitistă, cu un ridicat nivel salarial și de educație.
„Educarea personalului pentru aceste unități devine o provocare pentru întreaga industrie farmaceutică”, a mai adăugat Mihai Fugarevici.
Au cumpărat teren de extindere
“E o minune că s-a realizat această fabrică, în opt ani am avut foarte multe lucrări în Turda, 81 de proiecte europene. Mi-am dat seama că unele se pot face mai repede, altele mai încet, în funcție de antreprenorii pe care ți i-a hărăzit soarta. La STADA se vede că e activitate privată, asumată. STADA a devenit un lider de elită, se va erija în cel mai important din Turda, pe lângă alți investitori aleși pe care îi avem.
Deja la Turda sunt foarte multe investiții, aproape ca nu mai avem teren pentru a le pune la dispoziție altora. STADA va fi compania care va influența politica de medicamente în România, și nu numai.
Am informații că, pe lângă cele 10 ha cumpărate, pe care jumătate a edificat această bijuterie, STADA a mai reținut 7,5 ha în parcul logistic din Turda.
Am avut o discuție de patru ore cu echipa directorului STADA, ei mai aveau alte opt puncte în Europa unde să se localizeze, dar au ales Turda.
Pentru municipiul nostru acesta reprezintă deja alt capitol de dezvoltare. Așteptăm ca toți investitorii care au venit să rămână cât mai mult la Turda. Alles Gute!” le-a urat investitorilor primarul municipiului, Cristian Matei.