luni, iulie 8, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăOrașul tăuBlajPrima sală polivalentă din județul Alba, construită la Blaj. Care este valoarea...

Prima sală polivalentă din județul Alba, construită la Blaj. Care este valoarea investiției

Date:

Știri relevante

spot_img

În Blaj, lucrările la sala polivalentă sunt terminate în proporție de 99%, fiind necesare în prezent doar mici finisaje. Astfel, aceasta este prima sală polivalentă din județul Alba, a cărui buget de dezvoltare s-a ridicat la aproximativ 11.000.000 de euro, după ce bugetul inițial a fost de 6.500.000 de euro.

„Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, sala va fi finalizată în maximum două luni. De altfel, în vederea participării la o competiţie europeană în luna august, naţionala feminină de volei a României va veni în iulie să se pregătească la Blaj, urmând să joace vreun meci amical doar în condiţiile în care se primeşte avizul ISU.

„Recepţia e convocată posibil la începutul lunii mai. Durează o lună, poate chiar şi mai mult până va fi recepţia finalizată, cu aviz ISU cu tot”, a spus edilul, care a subliniat că inaugurarea oficială se va face numai după finalizarea amenajării exterioare.

În prima decadă a lunii mai, firma clujeană care a câştigat licitaţia va instala tabelele de marcaj şi tot ceea ce ţine de sonorizare, o investiţie de 1,5 milioane de lei. De câteva zile, Primăria a lansat şi licitaţia în vederea dotării cu mobilierul necesar, inclusiv pentru vestiare, săli de conferinţe, pentru care se alocă în jur de 600.000 de lei.

Primarul a explicat că sunt două lucrări separate, construcţia efectivă a sălii şi amenajarea exterioară. În ceea ce priveşte amenajarea, lucrările au fost oprite din cauza lipsei banilor. Primarul a spus că firma care a câştigat contractul a dat asigurări că, după sărbătorile pascale, va continua, chiar şi în aceste condiţii, lucrările.

În prezent, pentru finalizarea investiţiei mai este necesară o sumă de peste un milion de euro. Potrivit primarului, la începerea lucrărilor erau în cont toţi banii estimaţi pentru implementarea acestui proiect, însă creşterea preţurilor la materialele de construcţie aproape că a dublat suma necesară.

„Noi am avut toţi banii în cont când am început lucrarea. A apărut această creştere de preţuri. Cheltuielile au crescut de la 6,5 milioane la 11 milioane de euro. De aici au apărut problemele. În condiţiile în care noi pe buget local nu am avut nicio sursă suplimentară de venit, nicio indexare. Noi mai avem nevoie acum, ca să terminăm sala cu tot, şi amenajarea exterioară, de 6 milioane de lei, adică 1,2 milioane de euro. Am solicitat (la Bucureşti – n.a.) un milion de euro, iar diferenţa am acoperi-o noi, de la bugetul local. Sunt promisiuni”, a spus edilul.

Acesta a adăugat că pentru alte săli construite în ţară s-au dat toţi bani necesari de la bugetul central, prin Compania Naţională de Investiţii. El a dat ca exemplu sală polivalentă din Bistriţa, dată recent în funcţiune, pentru care toţi banii necesari, 28 de milioane de euro, au venit de la bugetul central.

„La noi, costă numai 11 milioane de euro. Ne-am înhămat noi (Primăria şi Consiliul Judeţean Alba – n.a.) şi am pus bugetele noastre la bătaie, pentru că sala este o necesitate şi suntem singurul judeţ din România care nu are sală polivalentă”, a completat Rotar.

Primarul a reamintit că, potrivit parteneriatului cu federaţia de profil, meciurile naţionalei de volei se vor desfăşura la Blaj, timp de 5 ani. Edilul spune că va fi cea mai modernă sală pentru volei din România. Sala are aproape 2.000 de locuri pe scaun, dar numărul acestora se poate suplimenta, la volei, cu încă 1.500 de locuri pe tribune rabatabile, pe lateralele terenului.”, conform Adevărul.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut