joi, iunie 18, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitatePrimarii și preoții, mobilizați împotriva incendiilor de vegetație în județul Alba: Prefectura...

Primarii și preoții, mobilizați împotriva incendiilor de vegetație în județul Alba: Prefectura anunță măsuri ferme

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Primarii și preoții, mobilizați împotriva incendiilor de vegetație în județul Alba: Prefectura anunță măsuri ferme.

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a convocat, săptămâna trecută, o întâlnire de lucru cu reprezentanții ISU Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba și Inspectoratul de Jandarmi „Avram Iancu” Alba, pentru stabilirea unor măsuri concrete de prevenire a incendiilor de vegetație și de limitare a arderilor necontrolate de terenuri. La întâlnire au participat și subprefectul Andrei Vincze și secretarul general al instituției, Nelu Fleșer.

Primarii și preoții, mobilizați împotriva incendiilor de vegetație în județul Alba: Prefectura anunță măsuri ferme

Datele prezentate în cadrul întâlnirii relevă o scădere semnificativă față de anul trecut: dacă în 2025 au fost înregistrate aproximativ 220 de cazuri de fermieri cu terenuri afectate de incendii, în 2026, până la această dată, numărul acestora a scăzut la doar 16.

Cu toate acestea, autoritățile au semnalat o creștere îngrijorătoare a arderilor necontrolate în ultima săptămână în localitățile Câmpeni, Albac și Întregalde, ceea ce impune menținerea vigilenței.

Prefectul Nicolae Albu a subliniat că incendiile de vegetație nu provoacă doar pagube materiale, ci pun în pericol viețile celor care intervin pentru stingerea lor și siguranța comunităților întregi.

„Este esențial să acționăm preventiv și să transmitem un mesaj clar privind riscurile pe care le implică incendierea terenurilor. Dincolo de pierderile materiale, aceste incendii pot avea consecințe grave asupra oamenilor și mediului”, a declarat prefectul.

Ca măsuri pentru perioada următoare, Instituția Prefectului va transmite o adresă către toate primăriile din județ, solicitând primarilor să dispună măsurile necesare la nivel local, în calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență.

De asemenea, vor fi contactați și reprezentanții cultelor religioase, biserica având un rol important în transmiterea mesajelor de responsabilizare către comunitățile rurale, acolo unde riscul este cel mai ridicat.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut