vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitatePrimele măsuri adoptate de guvern pentru bolnavii de cancer: Termenul de elaborare,...

Primele măsuri adoptate de guvern pentru bolnavii de cancer: Termenul de elaborare, prelungit cu 30 de zile

Date:

Știri relevante

spot_img

Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență ce deblochează finanțarea pentru investigații medicale și tratamente esențiale pentru bolnavii de cancer. Printre măsurile adoptate se numără finanțarea radioterapiei țintite și testării genetice pentru șapte tipuri de cancer. Totuși, termenul de elaborare a normelor de aplicare a legii cancerului a fost prelungit cu 30 de zile.

Este vorba de radioterapia țintită și testările genetice. Însă, a prelungit termenul de elaborare a normelor de aplicare a legii cancerului, iar acestea ar trebui să fie gata în următoarele 30 de zile.

Primele măsuri adoptate de guvern pentru bolnavii de cancer

Radioterapia stereotactică este un tratament extrem de important pentru pacienții care au metastaze cerebrale, dar și în cazul celor cu tumori pulmonare sau de ficat.

Guvernul a deblocat banii pentru această procedură. De asemenea, testările genetice vor fi decontate pentru șapte tipuri de cancer, susțin autoritățile.

Conform documentelor prezentate, va fi reorganizată rețeaua de oncologie pe baze regionale, vor fi centre integrate de oncologie pediatrică și va fi clarificat traseul pacientului oncologic pentru fiecare tip de cancer.

Autoritățile vorbesc inclusiv de un fond pentru inovație, care să permită accesul bolnavilor la tratamente.

Completarea pachetului de norme pentru aplicarea legii cancerului face referire la programe naționale de screening pentru cinci tipuri de cancer, la dezvoltarea unui registru național de cancer, un plan de dezvoltare a serviciilor paliative și acordarea de consiliere psihologică pentru pacienți și rudele lor.

Însă, aceste măsuri nu vor putea fi aplicate în totalitate prea curând, pentru că nu suntem pregătiți.

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Planul de Cancer va fi aplicat integral când putem să facem funcţionale toate structurile care tratează ierarhizat pacienţii oncologici. Este un parcurs. Trebuie să pregătim medicii, să dotăm spitale”.

Documentul aprobat prevede că normele de aplicare a legii cancerului vor fi gata în 30 de zile. Asta deși premierul a anuțat la începutul ședinței de guvern că sunt gata.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Încheiem o perioadă importantă și atât de așteptată odată cu elaborarea normelor”.

Nicola Pauliuc, senator PNL: „Prin această ordonanță de urgență a fost abordat articolul 7, care obligă Ministerul Sănătății ca, în termen de 180 de zile, să facă norme. Este un regres total față de speranțele pe care le aveau românii astăzi”.

În acest timp, reprezentanții Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer amenință că vor da Ministerul în judecată, tocmai pentru că nu a fost respectat termenul de elaborare a normelor de aplicare, potrivit stirileprotv.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut