Proiectele de mobilitate urbană din Alba Iulia, finalizate oficial: modernizări extinse pe 4,5 km de infrastructură rutieră.
Proiectele de mobilitate urbană implementate în municipiul Alba Iulia au fost finalizate oficial. Ultimul lot de lucrări, aferent proiectului „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia”, a fost recepționat, marcând încheierea unei investiții ample în infrastructura rutieră a orașului.
Proiectele de mobilitate urbană din Alba Iulia, finalizate oficial: modernizări extinse pe 4,5 km de infrastructură rutieră
Lotul II al proiectului a vizat modernizarea străzilor Lalelelor, Pinului, Francisca, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Pop de Băsești și Bulevardul Încoronării, însumând o lungime totală de aproximativ 4,5 kilometri.
Lucrările s-au concentrat pe îmbunătățirea condițiilor de trafic pentru toate categoriile de participanți la circulație – autovehicule, biciclete și pietoni.
Printre intervențiile realizate se numără:
- Reabilitarea căilor rutiere, aduse la standarde tehnice moderne pentru siguranță și confort sporit;
- Amenajarea de benzi dedicate transportului public, menite să reducă timpul de călătorie, să scadă consumul de combustibil și emisiile de gaze cu efect de seră;
- Construirea de piste de biciclete, pentru încurajarea utilizării acestui mijloc de transport ecologic;
- Modernizarea și extinderea trotuarelor, precum și dotarea acestora cu mobilier urban de calitate;
- Instalarea unui sistem de iluminat modern, destinat zonelor pietonale și pistelor de biciclete.
Valoarea totală a contractului a fost de 34.288.185 lei (inclusiv TVA), iar lucrările au fost executate de compania Elis Pavaje. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, dedicată dezvoltării urbane durabile.




