După ce primarul Gabriel Pleșa a anunțat trecerea la PNL, președintele USR Alba, Beniamin Todosiu, și-a exprimat public dezamăgirea față de această decizie.
Beniamin Todosiu, președintele USR Alba, a subliniat că Pleșa ar fi trebuit să aibă mai mult curaj și transparență în comunicarea deciziei sale către colegii și cetățenii care l-au susținut în alegeri.
“Albaiulienii îl vor judeca pe Gabriel Pleșa pentru faptele sale. Colegii din USR îi reproșează doar lipsa de curaj și de asumare
Reacția președintelui USR după întoarcerea primarului Pleșa la PNL
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, și-a anunțat oficial transferul la PNL, spunând că este o întoarcere „la rădăcini”, „la matca în care s-a format ca om politic”. Explicațiile sunt însoțite de o fotografie în care apare alături de „echipa liberală”, printre care posesorul de pensie specială Nicolae Ciucă, plagiatorul Lucian Bode, dar mai ales foștii FSN-iști de frunte Mircea Hava, Vasile Blaga, Ion Dumitrel și Gheorghe Flutur.
Pentru cei tineri sau cei care nu își mai amintesc, FSN – Frontul Salvării Naționale este organul politic care a fost format, după Revoluția din 1989, de Ion Iliescu și Petre Roman.
În anii ’90, PNL și PNȚCD organizau cele mai mari proteste anti-FSN, pentru înăbușirea cărora Iliescu și liderii FSN au chemat minerii care i-au snopit în bătaie pe liberali și pe țărăniști. Apoi, PNȚCD a fost distrus ca partid politic, iar PNL a fost acaparat de neocomuniștii, cu care se fotografiază, astăzi, fostul coleg Gabriel Pleșa.
Citește și: Șoferul de 19 ani din Alba care a ucis trei tineri pe DN1, plasat în arest la domiciliu. Decizia instanței
Nu este o critică, ci este o precizare importantă pentru a-i aminti lui Gabriel Pleșa ce este de fapt „matca” neocomunistă în care s-a întors.
PNL nu mai există de mult ca partid de dreapta, ci este doar o anexă a PSD, un partid de feseniști și speciali, care și-au șters bocancii militărește pe principiile și valorile Brătienilor. Nu mai vorbim de faptul că unii dintre vechii și noii colegi din PNL Alba ai lui Gabriel Pleșa l-au umilit în ultimul hal în 2020, l-au jignit și l-au călcat în picioare, încercând să îl distrugă politic.
USR Alba a crezut în Gabriel Pleșa și în victoria sa la Alba Iulia pentru că, în acel moment, a fost singura alternativă care putea aduce revoluția bunei guvernări și meritocrația în primărie.
Dacă a reușit sau nu vor decide albaiulienii la vot.
Pot spune că USR Alba a crezut mai mult decât a crezut Gabriel Pleșa în propria sa victorie.
Mulți se vor aștepta să îl atac și să îl critic pe Gabriel Pleșa pentru decizia pe care a luat-o. Nu voi face acest lucru pentru că nu îmi stă în fire să atac un om lângă care am fost umăr la umăr într-o bătălie electorală importantă. Îl respect pentru relația de colegialitate de până acum și îi accept deciziile, chiar și pe cele luate în genunchi. În final, Gabriel Pleșa este cel care trebuie să își asume deciziile și, mai ales, să înțeleagă că orice decizie vine, mai devreme sau mai târziu, și cu un decont.
Singurul lucru pe care eu și colegii din USR i-l reproșăm este lipsa de bărbăție și de curaj.
Înainte de a pleca la „întâlnirea de taină” cu conducerea PNL, putea să spună în față că își dorește să plece sau, ca o formă de respect, putea să își anunțe colegii, care au muncit pentru a-i câștiga scaunul pe care vremelnic îl ocupă. O formă de bărbăție, curaj și verticalitate ar putea fi și demisia din USR, dar cu siguranță nu se va întâmpla acest lucru pentru că ar însemna, cum e și normal, organizarea unor noi alegeri la Alba Iulia.
Albaiulienii l-au votat pe candidatul USR Gabriel Pleșa, astfel că, în aceeași măsură, au votat și USR.
Citește și: Cristian Păun, profesor universitar la ASE: “Învățământul universitar a devenit prea costisitor”
Îți reamintesc, stimate domnule primar, că alături de Uniunea Salvați România, ai reușit o victorie istorică la Alba Iulia, care se datorează muncii fiecărui coleg din organizația locală USR. Te rog să nu uiți că victoria în aceste alegeri îți aduce o responsabilitate enormă pentru reformarea, reorganizare și profesionalizarea activității administrației locale. Mandatul de primar a venit cu o așteptare enormă din partea cetățenilor, care te-au perceput, stimate coleg, ca exponent al unei noi generații de politicieni și ca omul care aduce schimbarea în bine a modului în care este administrat orașul.
La preluarea mandatului, le-ai spus cetățenilor că „și-au recâștigat orașul” și vor decide, alături de administrația locală, parcursul pe care va merge Alba Iulia. Nu este locul și timpul pentru bilanțul mandatului, însă cred că sunt extrem de multe lucrurile promise și pe care albaiulienii le așteaptă de la primarul lor.
Voi încheia cu un citat din Gabriel Pleșa, candidatul USR la alegerile locale din 2020, pe care sper că noul Gabriel Pleșa să și-l amintească și să nu îl uite:
„Alba Iulia este de prea mult timp un oraș confiscat, iar interesul cetățeanului a fost uitat de administrația locală. De prea mult timp legea a fost interpretată după bunul plac al unor băieți deștepți. Pentru a schimba lucrurile în BINE în Alba Iulia e nevoie de o REVOLUȚIE. În 2020 revoluțiile se fac prin VOT! Te invit și pe tine să fii parte a revoluției bunei guvernări și să aducem împreună albaiulienii în centrul deciziilor administrației locale. E nevoie de o revoluție prin care aducem în Primăria Alba Iulia buna guvernare locală, legea și ordinea, performanța și meritocrația. Vrem o revoluție care să elimine pilele, relațiile și risipa banului public. Vrem o revoluție a bunului simț și a respectului pentru cetățean!”.
Îi urez succes primarului Gabriel Pleșa în a găsi puterea să continue revoluția bunei guvernări chiar dacă, de astăzi, va fi alături de „gașca băieților deștepți” pe care s-a luptat în 2020 să o îndepărteze de la butoanele primăriei.
Citește și: Mesajul PSD Alba după ce Gabriel Pleșa a ales să se întoarcă în PNL: “Unde este tramvaiul promis”
Va fi greu sau aproape imposibil, însă dreptul de a-l judeca în final pe Gabriel Pleșa îl au doar albaiulienii.
În calitate de președinte al USR Alba, îi asigur pe albaiulieni că vom continua să luptăm pentru această revoluție a bunei guvernări: la Alba Iulia și în fiecare comunitate din județul Alba.
Vom strânge rândurile și vom încerca să găsim oameni verticali și corecți care să fie în prima linie a acestei lupte. Nu mai este de mult o luptă politică, ci este o luptă pentru viitorul comunităților noastre.”, a scris Beanimin Todosiu pe pagina de Facebook.