Recunoaștere europeană pentru Liceul Teoretic Teiuș prin proiectul eTwinning „Moody Minds”. Instituția de învățământ a obținut Certificatul European de Calitate.
Proiectul eTwinning „Moody Minds (Sensitive Teens)”, derulat de Liceul Teoretic Teiuș, Alba, a fost recompensat cu Certificatul European de Calitate, o distincție acordată proiectelor educaționale de excelență la nivel european, și va beneficia de o secțiune dedicată pe platforma Școlilor Europene.
Recunoaștere europeană pentru Liceul Teoretic Teiuș prin proiectul eTwinning „Moody Minds”. Instituția de învățământ a obținut Certificatul European de Calitate
„Acest proiect s-a desfășurat în 15 școli din 7 țări – Italia, Turcia, Portugalia, Grecia, Polonia, Spania și România – și a avut ca scop sprijinirea elevilor în descoperirea drumului spre fericire, încurajându-i să fie mai buni cu ei înșiși și cu cei din jur.
Certificatul European de Calitate este o recunoaștere importantă, acordată de Biroul Central de Coordonare eTwinning de la Bruxelles (Central Support Service – CSS), pentru proiectele care ating un nivel de excelență.
Felicitări elevilor din clasa a XII-a Real și coordonatoarei proiectului, prof. Oltean Lidia Corina, pentru implicare și dedicare! Suntem mândri de voi”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ.




