Comisia Europeană „urechează” Guvernul pentru implementarea greoaie a PNRR și trage un semnal de alarmă. Din cauza reformelor întârziate, mai sunt de atins 400 de jaloane şi ţinte în doar 29 de luni, și a cheltuielilor bugetare marei, România riscă să piardă miliarde de euro.
România mai are la dispoziție un timp foarte scurt pentru a-și atinge jaloanele și țintele asumate pentru a lua banii prevăzuți în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Astfel, orice jalon şi ţintă care nu au fost realizate până în august 2026 se vor transpune în pierdere pentru România şi România poate chiar returna anumite fonduri, a atras atenția Celine Gauer, director general SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene.
Reformele PNRR, întârziate. România pierde miliarde de euro. Comisia Europeană „urechează” Guvernul
„România, la fel ca şi celelalte ţări, arată că redresarea a funcţionat bine, rapid, un aspect pozitiv. Planul, dacă ne uităm, abordează toate provocările principale pentru ţară.
Planul, concepţia planului a fost foarte bună. Însă ce vedem acum şi acesta este principalul meu mesaj, în această dimineaţă, suntem la o răscruce.
2024 este un an absolut esenţial pentru ţară. Un an care va stabili succesul sau eşecul ţării. Am spus că am rambursat 9 miliarde (de euro -n.r.) pentru România şi este adevărat, dar trebuie să vedem ce a realizat România cu aceste fonduri.
Vorbeam despre 2,6 miliarde ( de euro – n.r). Multe plăţi au fost prefinanţare, plata a fost făcută, dar cu condiţia ca tot planul să fie implementat, altfel banii vor fi returnaţi. Deci, da, e bine, sprijină economia, dar aveţi grijă, pentru că condiţia este finalizarea implementării planului.
Şi cum merge? Am ajuns la cererea de plată numărul trei e bine, dar de fapt este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm şi este esenţial să folosim 2024 pentru a accelera această implementare”, a spus Celine Gauer, director general SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, informează Agerpres.
România a implementat doar 107 din cele 507 jaloane şi ţinte din PNRR în 50% din timp. Mai are doar 29 de luni pentru 400 de jaloane şi ţinte. Care sunt principalele probleme
“Dacă vorbim despre reforme, am văzut reforme foarte importante adoptate: anticorupţie, energie, absolut esenţiale. Importante, trebuie menţinute în timp. Însă ce avem în faţa noastră? Reforme esenţiale, mai ales în domeniul fiscal.
România este în situaţie de deficit excesiv, care nu va dispărea. Şi panelul pe teme fiscale va detalia. Deci această problemă, provocare a ţării nu dispare, va fi acolo, trebuie abordată şi reformele incluse în planul de reforme fiscale, care sunt în plan anul acesta, trebuie categoric să abordeze aceste probleme”, a afirmat Celine Gauer.
Ea a menţionat că trebuie rezolvată situaţia fiscală iar în cazul companiilor de stat este necesară o guvernanţă corespunzătoare.
“Situaţia fiscală trebuie soluţionată şi planul este doar un instrument pentru asta şi trebuie să facem asta acum, fiindcă 29 de luni e o perioadă de fapt foarte scurtă.
Un al 2-lea exemplu de reformă pe care o să-l dau este despre întreprinderile de stat care joacă un rol foarte important în economia românească. Este important să existe guvernanţă corespunzătoare, o funcţionare adecvată.
Implementarea reformelor şi asigurarea unei funcţionări adecvate a economiei în acest domeniu este absolut esenţială.
Citește și: Caravană de responsabilitate civică și a implicării europene a cetățenilor din Regiunea Centru
Revenind la investiţii, 1,9 miliarde cheltuieli, foarte bine. Asta am înţeles de la domnul ministru, dar ce mai vedem?
Vedem şi că multe activităţi sunt întârziate, multe investiţii nici n-au început în mod real, iar 29 de luni reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru a finaliza totul.
Sigur, anul trecut am revizuit Planul, l-am ajustat, am încercat să abordăm provocările menţionate anterior în ceea ce priveşte blocajele şi contextul geopolitic foarte dificil. Am putut face asta anul trecut, dar la anul viitor nu vom mai putea, pentru că 2026 nu se îndepărtează, se apropie.
Ştiu că în această ţară sunteţi obişnuiţi cu politica de coeziune, cu n plus unu, n plus doi, n plus trei, cu mecanisme care să asigure absorbţia. Dar daţi-mi voie să vă expun foarte clar: aici avem o poveste foarte diferită, prelungirile nu se vor întâmpla”, a declarat Celine Gauer.
Orice cerere de plată netrimisă până în august 2026 și orice jalon şi ţintă care nerealizate până în august 2026 se vor transpune în pierdere pentru România
“Este o concluzie drastică, totul trebuie făcut acum, trebuie să acţionăm acum, nu există posibilitatea amânării sau prelungirii, pentru că timpul rămas este extrem de scurt până în 2026.
Mesajul meu este un mesaj al urgenţei şi o solicitare de sprijin.
Nu e vorba despre un guvern sau altul, este o chestiune care vizează întreaga ţară. Este important pentru toată lumea. De aceea este atât de important acest eveniment pentru că părţile interesate vor auzi despre progresele realizate. Avem toate ministerele de resort prezente.
Pot să vă asigur că comisia va fi de partea dumneavoastră pe tot parcursul acestui proces. Ştim că este dificil, ştim că este an electoral, ştim că există provocări şi vom face tot ce putem pentru a vă ajuta.
Dar, în esenţă, succesul sau insuccesul acestui instrument de dumneavoastră depinde şi vrem cu toţii să aibă succes, fiindcă e foarte important pentru ţară, pentru că aceste provocări abordate în Plan sunt provocările ţării şi trebuie soluţionate”, a mai afirmat Celine Gauer.