Un sat din inima Munții Apuseni mai are o mână de oameni ca locuitori. În trecut cătunul era populat, iar oamenii creșteau animale și semănau pământul.
O mână de oameni a mai rămas în cătunul Străuți din Hunedoara, un fost sat din Munții Apuseni, de negăsit pe hărțile actuale ale României.
Satul din inima Munților Apuseni „șters” de pe harta României: „În trecut oamenii semănau holdele”
În trecut, cătunul de munte din nordul județului Hunedoara avea peste 30 de gospodării, iar localnicii se mândreau cu casele lor de lemn, cu acoperișuri de paie, ridicate încă din secolul al XIX-lea pe versanții care se înalță deasupra văilor adânci ale comunei Bulzeștii de Sus din Hunedoara.
Unele case pitorești din Străuți s-au dovedit mai trainice decât familiile care au trăit în ele de mai multe generații. Însă, fiind părăsite de mai mulți ani, timpul le-a lăsat urme adânci.
Citește și: Povestea celei mai bătrâne berze din România. Are 21 de ani și se întoarce, an de an, în cuibul său
Zidurile, ușile și ferestrele au devenit șubrede, lemnăria le-a putrezit, tavanele s-au lăsat sub greutatea podurilor, iar acoperișurile de paie au căpătat nuanța verde a mușchilor crescuți peste ele.
Forma acoperișurilor amintește de „bulzii” care împodobesc ținutul, la Tomnatec și deasupra satului Bulzeștii de Sus, munții impunători care dau numele comunei Bulzeștii de Sus din Hunedoara.
„Unele case vechi din cătunul Străuți din Hunedoara, acum asimilat satului Grohot, au fost cumpărate de familii din București. Pot fi văzute, chiar dacă degradate, pe dealurile din jurul bisericii. Oamenii au spus că le vor recondiționa, pentru că vor să rămână satul rustic”, spune una dintre puținele localnice din așezarea din munți.
Alții cumpărători de case tradiționale din Munții Apuseni, ajunși și ei la Străuți din din alte zone ale țării, nu au mai stat pe gânduri. Au dărâmat căsuțele de lemn cu acoperișuri de paie și au ridicat în locul lor case moderne cu etaj, zugrăvite în culori stridente, folosite rareori ca locuințe de vacanță.
Două dintre ele se află lângă biserica de lemn din Străuți – ridicată în urmă cu un secol și jumătate, dar abandonată de mai mulți ani și lăsată să se ruineze. În curtea bisericii, crucile vechi de lemn din cimitir, doborâte de furtuni, au fost strânse într-o grămadă și lăsate astfel, spune un localnic, „să se nimicească așa cum se nimicește trupul omului”.
Peste morminte, în locul unora dintre cruci, au crescut brazi înalți, unii plantați din anii războiului, pentru tinerii din sat care nu s-au mai întors de pe front.
Biserica de lemn din Străuţi a fost ridicată în 1866 şi are hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, scrie preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene” (Editura Eftimie Murgu, Reşiţa, 2010).
În timpul regimului comunist, grija arătată de autorităţi pentru monumente s-a diminuat, iar după 1990, satele au rămas din ce în ce mai depopulate, iar multe din bisericile vechi au fost aproape părăsite.
Aceeași soartă a bisericii din Străuți au avut-o și bisericile din satele învecinate, rămase și ele aproape pustii, Tomnatec și Grohot.
