Satul din Munții Apuseni unde se întâmplă fenomene stranii. Preoții au făcut slujbe, iar localnicii și-au împodobit casele cu cruci și icoane.
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase, dar și cu o mănăstire bizantină ridicată recent pe locul unor vechi chilii.
Satul din Munții Apuseni unde se întâmplă fenomene stranii. Preoții au făcut slujbe, iar localnicii și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni aflat la limita județelor Alba și Hunedoara, își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase. În trecut ar fi fost locul unor evenimente stranii.
Aflate între județele Alba și Hunedoara, Cheile Cibului au fost folosite din cele mai vechi timpuri ca trecătoare a Munților Metaliferi (parte a Ausenilor).
În vremea Daciei romane, cheile erau traversate de un drum „al aurului”, care lega așezarea Germisara (actuala Geoagiu) și aflată pe valea Mureșului – una dintre marile căi de comunicații provincia imperială -, de Ampelum (actuala Zlatna) – un important centru aurifer din Antichitate, cu rang de municipiu în timpul romanilor.
În Evul Mediu, în Cheile Cibului a existat o mănăstire fondată încă de la începutul secolului al XIII-lea, ori chiar mai demult, potrivit unor autori.
Vechea mănăstire și chiliile sale au fost distruse în secolul al XVIII-lea, împreună cu alte numeroase așezări bisericești din Transilvania, devastate la ordinul generalului Adolf Nikolaus von Bukow, comandant militar și guvernator al Transilvaniei.
Pe un deal, în locul unor vechi chilii, a fost ridicată o mănăstire de piatră, în stil bizantin, cu ziduri puternice, care o aseamănă cu o fortăreață antică sau medievală.
Sătenii și-au împodobit casele cu icoane
Pe un alt versant, deasupra cheilor, natura și, cred oamenii, vechii pustnici retrași în aceste locuri în urmă cu sute de ani, au dăltuit alte grote în munte, vizibile în locurile greu accesibile ale muntelui de calcar.
Satul de la intrarea în trecătoare este împodobit de monumente religioase, cum puține alte așezări din România mai sunt.
La fiecare pas călătorii sunt întâmpinați de cruci, unele vechi din secolul al XIX-lea, altele mai noi, ridicate de localnici în fața caselor, pe stânci, în curți și la răspântii. Cei mai mulți dintre localnici sunt religioși, iar unii consideră Cheile Cibului un loc sfânt, datorită călugărilor care au trăit aici în trecut.
La începutul anilor 2000, liniștea localnicilor era tulburată frecvent de evenimente stranii, reclamau aceștia, care le-au dat fiori oamenilor și au pus pe gânduri unele fețe bisericești.
În satele Cib și Cheile Cibului care mai numără împreună vreo 200 de locuitori, circulau până în urmă cu două decenii o mulțime de povești despre strigoii care bântuiau ținutul, despre ploile cu pietre și câinii verzi sau negri – presupuse întruchipări ale duhurilor necurate.
Atunci, oamenii vorbeau deschis despre vedeniile cu vârcolaci care colindau pădurile, despre vrăjitoare care ridicau vârtejuri de fum, despre vedeniile cu îngeri și demoni.
Au avut loc slujbe religioase pentru alungarea spiritelor rele, iar fiecare familie din sat a păstrat la vedere semne ale credinței: au ridicat cruci și monumente și au așezat icoane la porți și ferestre.
„Tatăl meu a ținut neapărat să ridice un astfel de monument, pentru a-și arăta credința și pentru a proteja casa. A așezat și o icoană pe zidul casei. Mi-a spus că așa este tradiția aici. Sunt oameni foarte religioși, care cred că astfel de monumente le protejează casele de spiritele rele”, povestește proprietara unei gospodării.
Alți săteni vorbesc despre izvoarele din Cheile Cibului, care le oferă vitalitate. Unul dintre ele formează o cascadă spectaculoasă.
„Cel mai vârstnic localnic din sat abia a fost înmormântat, după ce a murit la vârsta de 94 de ani. A fost un om credincios, care bea apă de la izvorul de aici, din care beau în trecut și călugării. Spunea că apa bună a acestuia îl ține sănătos”, spune un alt localnic.
Tulburările din trecut au fost date uitării, iar pentru unii ridicarea noii mănăstiri a redat armonia comunității. Alți localnici privesc însă cu îndoială noua mănăstire, despre care spun că s-a extins prea mult și s-a „fortificat” parcă pentru a se izola de ei, scrie adevărul.ro.
