Doi bărbați, din comuna Cîlnic, au ajuns în arestul Poliției Municipiului Sebeș după o bătaie dintre aceștia, pe data de 16 mai. Totul ar fi început după ce unul dintre ei și-a amenințat soția, iar celălalt bărbat a intervenit. La sosirea forțelor de ordine, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în data de 16 mai 2023, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către o femeie de 30 de ani, din comuna Cîlnic, cu privire la faptul că a fost amenințată și agresată de soțul ei.
Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, bărbatul de 36 de ani, din comuna Cîlnic, şi-ar fi amenințat și lovit soția. Fratele soției, în vârstă de 25 de ani, din Cîlnic, ar fi intervenit și l-ar fi lovit pe bărbatul de 36 de ani, provocându-i leziuni.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului de 36 de ani i-a fost interzis să se apropie de femeie.
Bărbatului de 36 de ani i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar ulterior bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.
Totodată, polițiștii din Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.