Ana Blandiana a primit, în Spania, premiul ”Prinţesa de Asturia pentru Litere”, în timp ce romanul ”Solenoid” de Mircea Cărtărescu a fost distins, în Irlanda, cu ”Dublin Literary Award”.
Institutul Cultural Român (ICR) anunţă că Ana Blandiana, una dintre cele mai traduse scriitoare din România, a fost distinsă la Oviedo, Spania, cu premiul ”Prinţesa de Asturia pentru Litere”.
Scriitoarea Ana Blandiana a primit premiul ”Prinţesa de Asturia pentru Litere”
Acordate de fundaţia omonimă, premiile ”Prinţesa de Asturia” sunt cele mai prestigioase premii din Spania.
”Ana Blandiana este moştenitoarea celor mai strălucite tradiţii literare şi totodată o creatoare unică într-un fel radical. Scrisul ei, în care se îmbină transparenţa şi complexitatea, ridică întrebări fundamentale asupra existenţei fiinţei omeneşti, în solitudine şi societate, înaintea naturii şi a istoriei.
A demonstrat cu poezia ei de nedomolit o capacitate extraordinară de rezistenţă în faţa cenzurii”, susţine motivaţia juriului, potrivit ICR.
”Îmi este greu să-mi exprim emoţia şi recunoştinţa pentru marea onoare pe care o reprezintă pentru mine acordarea premiului Prinţesa de Asturia, mai ales că – ca întotdeauna când primesc un premiu – nu pot să nu-mi amintesc de gândul lui Platon care recomanda încoronarea poeţilor cu lauri şi alungarea lor din cetate.
Dar dacă pentru mine poezia este de fapt o cale spre cetate, o cale de a rămâne, o cale de a însoţi suferinţa altora?!
Vă mulţumesc pentru ecoul pe care prestigiosul dumneavoastră premiu îl va da ideilor mele şi poemelor mele şi care îl va amplifica în conştiinţa cititorilor spanioli din întreaga lume”, a transmis Ana Blandiana.
Printre laureaţii din anii precedenţi se numără scriitorii Haruki Murakami, Adam Zagajewski, Anne Carson, Emmanuel Carrère.
Premiile ”Fundación Princesa de Asturias” sunt acordate în lunile aprilie, mai şi iunie. Decernate de opt jurii alcătuite din numeroase personalităţi, distincţiile se acordă pentru domenii precum Arte, Litere, Comunicare şi ştiinţe umaniste, Ştiinţe sociale, Cooperare internaţională, Cercetare ştiinţifică şi tehnică, Sport, Concordia.