vineri, decembrie 13, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateȘoferii drogați, beți sau fără permis care provoacă accidente mortale vor merge...

Șoferii drogați, beți sau fără permis care provoacă accidente mortale vor merge direct la închisoare. Legea, promulgată

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

De astăzi, șoferii drogați, beți sau fără a poseda permis de conducere, care sunt implicați în accidente mortale, vor fi condamnați la închisoare.

Legea a fost promulgată în cursul zilei de astăzi de către președintele României Klaus Iohannis.

Legea a fost botezată „Anastasia” după numele fetiței de 4 ani ucisă de Ziua Copilului în fața casei ei de o șoferiță care nu avea permis ci doar niște cursuri de condus în Suedia.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților, ca for decizional.

”Inițiativa legislativă vine să repare post-mortem memoria persoanelor ucise în accidente rutiere de șoferi care se urcă la volanul autovehiculelor după ce au consumat alcool, droguri sau fără a deține drept de conducere”, potrivit aleșilor care susțin proiectul de lege.

Modificarea adusă este aceea că, în urma unei ucideri din culpă din cauza conducerii unui autovehicul fără permis sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe interzise, nu mai poate fi aplicată condamnarea cu suspendare, cum permite Codul penal în prezent, ci este prevăzută pedeapsă cu executare, pentru concurs de infracțiuni.

”Astăzi a fost promulgată legea prin care cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare. NU vă puneți viața în pericol! NU puneți viața altora în pericol! Nu uitați: în trafic… nu sunteți singuri!

Vă prezentăm câteva rezultate obținute în urma acțiunilor polițiștilor de la rutieră, la nivel național, în ultimele 7 zile: 1.025 de permise de conducere reținute: 846 pentru consumul de alcool, 179 pentru consumul de droguri sau alte substanțe interzise, 1.025 de persoane care ar fi putut produce tot atâtea tragedii!”, informează reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul paginii de socialziare.

author avatar
Redacția AlbaPress
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut