În data de 21 iunie, în acest an, a avut loc solstițiul de vară, marcând astfel prima zi astronomică de vară în emisfera nordică. Această perioadă este asociată în tradiția noastră populară cu sărbătoarea Sânzienelor.
Fenomenul denumit solstiţiu de vară marchează începutul verii astronomice şi este momentul în care ziua este mai lungă, iar noaptea cea mai scurtă. După această dată, zilele încep să se micșoreze, fenomen care va dura până pe 21 de decembrie, când este solstiţiul de iarnă.
Ce înseamnă solstiţiu de vară
Ziua Soarelui, sau solstițiul de vară, este ziua în care există o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcția Soarelui. Denumirea este explicată prin sintagma „soarele stă”, moment în care are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui. De asemenea, cuvântul are etimologie dublă. Provine din latinescul „solstitium”, care înseamnă „solstițiu”, și din franțuzescul „solstice”.
La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului, potrivit astro-urseanu.ro.
La români, solstiţiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată în ziua de 24 iunie. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister şi magie, fiind favorabilă vrăjilor şi descântecelor de dragoste. Există interdicţii pentru femei, care nu au voie să lucreze în gospodărie, la câmp şi, în general, pentru oameni, de a nu umbla la răscruce de drumuri, în apropierea apelor, prin locuri ascunse, acolo un Zânele te ameţesc prin dansurile lor lascive, ajungând să-ţi ia minţile.
Solstiţiul de vară este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor, potrivit news.ro. Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii.
Cea mai lungă zi din an are 15 ore
Solstițiul de vară reprezintă evenimentul astronomic în care soarele se află pe cer pentru 15 ore, astfel oamenii se vor bucura de lumina acestuia pentru mai mult timp.
Solstițiul de vară din acest an, va avea loc pe data de21 iunie 2023, în jurul orei 14:58, iar solstițiul de iarnă, la data de 22 decembrie, ora 03:27.
De obicei, solstițiul de iarnă are loc în fiecare an între 20 și 23 decembrie, în cazul emisferei nordice și între 20 și 23 iunie, în cazul emisferei sudice.
Obiceiuri cu prilejul solstiţiului de vară
Există o serie întreagă de obiceiuri şi tradiţii legate de ziua de Sânziene sau Drăgaica, aşa cum i se mai spune în limbaj popular. Pe cele mai multe, majoritatea le ştim deja. Sunt cele pentru tinerele care se pot căsători în perioada următoare, pentru a-şi afla ursitul, sau chiar momentul în care se vor mărita. Cel mai cunoscut este obiceiul aruncării coroniţelor din flori, din sânziene, deasupra locuinţelor lor.
De altfel, se spune că tot de Sânziene, fetele nemăritate ar trebui să meargă să culeagă plantele de leac sau de descântec. Este cea mai bună zi din an pentru a face acest lucru, la lăsarea serii. Tot azi este data la care s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul, dar şi ziua în care începe, în mod oficial, vara astrologică.
Conform credinței populare în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienele ies și joacă dansul ielelor în locuri ferite de ochii lumii, ascunse sau retrase. Dansul acesta nu poate fi observat de nimeni fiindcă cel sau cea care va îndrăzni să-l privească se va îmbolnăvi și nu se va mai putea vindeca.
Când are loc solstițiul de vară în următorii ani
Solstițiul de vară are loc între 20 și 22 iunie, în emisfera nordică. Iată când va pica solstițiul de vară în următorii 10 ani, potrivit observatornews.ro.
- Solstițiul de vară 2024- 20 iunie, ora 20:51;
- Solstițiul de vară 2025- 21 iunie, ora 02:42;
- Solstițiul de vară 2026- 21 iunie, ora 08:24;
- Solstițiul de vară 2027- 21 iunie, ora 14:11;
- Solstițiul de vară 2028- 20 iunie, ora 20:02;
- Solstițiul de vară 2029- 21 iunie, ora 01:48;
- Solstițiul de vară 2030- 21 iunie, ora 07:31;
- Solstițiul de vară 2031- 21 iunie, ora 13:17;
- Solstițiul de vară 2032- 20 iunie, ora 19:08;
- Solstițiul de vară 2033- 21 iunie, ora 01:00.
Sos