Sportivii albaiulieni au scris istorie! Alexandru Dădârlat și Bogdan Dobrescu, medalii de aur și bronz la Open-ul de Jiu-Jitsu din Roma, una dintre cele mai puternice competiții.
Sportivii Alexandru Dădârlat și Bogdan Dobrescu au reprezentat cu succes județul Alba și România la prestigiosul Open al Romei, parte din calendarul competițional al International Brazilian Jiu-Jitsu Federation (IBJJF).
Sportivii albaiulieni au scris istorie! Alexandru Dădârlat și Bogdan Dobrescu, medalii de aur și bronz la Open-ul de Jiu-Jitsu din Roma, una dintre cele mai puternice competiții
Această competiție este una dintre cele mai mari și importante din circuitul mondial ca nivel de dificultate. Cele mai puternice open-uri de Jiu-Jitsu se organizează la Roma, Milano și Londra.
Alexandru Dădârlat a reușit o performanță extraordinară, cucerind două medalii de aur în cadrul competiției, demonstrând o tehnică impecabilă și o determinare de neclintit.
La rândul său, Bogdan Dobrescu a obținut o medalie de bronz, confirmând astfel nivelul ridicat de pregătire și competitivitate al sportivilor români în această disciplină.
„Anul trecut am participat la competiția din Londra, iar anul acesta am reușit să obțin aceste rezultate aici, la Roma. Este o competiție extraordinară, iar atmosfera este unică,” a declarat Bogdan Dobrescu pentru AlbaPress.ro.
Echipa Brazilian Power Team International, din care au făcut parte sportivii albaiulieni, s-a clasat pe locul 4 dintr-un total de 182 de echipe participante.
Acest rezultat subliniază atât calitatea antrenamentelor, cât și dedicarea sportivilor români în practicarea Brazilian Jiu-Jitsu la cel mai înalt nivel.






